S-a ÎNCHIS poarta pentru AUR în grupul european al suveraniștilor: Simion, luat PE SUS la Madrid și AMENDAT cu 3.000 de euro + INTERDICȚIA de a se apropia de Viktor Orban și le Pen

Partidul AUR nu se simte prea bine în aceste zile. Dincolo de declarațiile cel puțin forțate ale aspirantului la funcția de președinte de onoare al partidului, Călin Georgescu sau presupusa ceartă dintre George Simion, pe de-o parte și Claudiu Târziu și Sorin Lavric, de cealaltă parte, formațiunea politică se confruntă cu o situație mult mai gravă.

Cel mai important obiectiv politic al partidului din acest an îl reprezintă aderarea la grupul suveraniștilor/conservatorilor europeni. Aceștia au avut zilele trecute un summit, la Madrid, al doilea – despre care TOMIS NEWS a relatat pe larg, după cel din decembrie, din Varșovia.

Simion anunțase joi seară, 27 ianuarie, la un post central de televiziune, că se va duce a doua zi la Madrid ca să discute cu Viktor Orban, dincolo de întâlnirea cu simpatizanții AUR din capitala Spaniei. Prima tentativă a avut loc vineri, 28 ianuarie, în jurul orei 16:00. Simion, cazat în apropierea hotelului VP Plaza Espagna Design, unde a avut loc summit-ul, și-a făcut apariția.

La dorința expresă a premierului Ungariei, Viktor Orban, între etajele 17 și 21 nu a avut acces nici o persoană din afara clubului, cum ar fi… co-președintele AUR, George Simion.

„El și colegii s-au cazat la un hotel din apropiere. A venit în jur de ora 16:00 la hotelul unde a avut loc summit-ul, a dat câteva telefoane, dar degeaba, nu a fost lăsat să intre. A zis că se întoarce după 18:00. Probabil și-a dat seama că nu are nici o șansă să intre și a plecat la întrunirea cu membrii AUR Madrid”, a spus unul dintre participanții români la summit, pentru TOMIS NEWS.

Nu a mai revenit la 18:00, însă a doua zi și-a încercat din nou norocul. De data aceasta a dorit să intre forțat și a fost preluat din holul hotelului.

El a avut niște discuții cu cei de la VOX, dar a avut loc un incident în holul hotelului și apoi spaniolii ăștia nu i-au mai răspuns la telefoane”, au spus pentru TOMIS NEWS surse de la summit.

Șeful AUR, lucrat de… o tânără din Caracal

Partidul AUR știe că Fidesz nu dorește să discute, fiind vorba de disputa pe Transilvania și unii parlamentari ai formațiunii române cum ar fi, de exemplu, Dan Tanasă, astfel că Simion tratează de mai mult timp cu polonezii de la PiS, la rândul lor aflați la guvernare în Polonia. Și aceștia l-au abandonat pe Simion la hotelul din Madrid.

Precizăm că în delegația României – reprezentată de PNȚCD, partid fondator în România al grupului suveraniștilor – au participat și o serie de constănțeni. Aceștia s-au împrietenit repede cu prilejul summitului cu, practic, prima persoană care a sesizat în privința comportamentului co-președintelui AUR, o angajată a securității hotelului, o tânără din… Caracal. Ungurii de la Fidesz au luat foc primii, apoi polonezii, apoi a venit… Guardia Civil, jandarmeria spaniolă. Un detaliu relevant: țărăniștii constănțeni sunt văzuți foarte bine de conducerea centrală a partidului, formațiune care deține, practic, cheile intrării AUR în grupul european sau… nu.

Simion a refuzat să părăsească incinta hotelului, iar sancțiunile aplicate au fost pe măsură: escortat pe sus, amendat cu 3.000 de euro și interdicția de a se apropia de hotel la o distanță de minim 150 de metri, pe toată durata summitului.

Ulterior incidentului din Madrid, AUR a încercat să îi îmbuneze pe liderii partidelor suveraniste, sugerând un summit organizat la București, între 16-17 februarie a.c. Nimeni dintre suveraniștii relevanți nu a confirmat prezența, cu excepția unor formațiuni politice de joasă anvergură, precum Armenia ș.a. Între timp, AUR a renunțat la ideea summitului de la București.

Evreii de la Likud: „Vă implorăm, nu o faceți!

În aceeași emisiune televizată din seara de 27 ianuarie, Simion a precizat că se va întâlni în primăvară cu fostul premier al Israelului, Benjamin Netanyahu, pentru a scăpa de eticheta de partid extremist. Numai că, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Likud, cel mai mare partid din Israel, le-a scris parlamentarilor formațiunii să nu se întâlnească cu membrii AUR, pentru că Alianța pentru Unirea Românilor este „un partid antisemit”, relatează Jerusalem Post.

„Acest partid este antisemit”, a avertizat Eli Hazan, purtătorul de cuvânt al Likud şi directorul pentru afaceri externe. Eli Hazan a transmis acest mesaj, sâmbătă seara, după ce liderul AUR George Simion a susținut în interviuri acordate presei din România că intenţionează să se întâlnească cu reprezentanţii Likud în luna aprilie. Oficialul Likud a declarat că nu ştie de nici un parlamentar al partidului care să fi acceptat efectiv să se întâlnească cu AUR.

Vă implor: Nu o faceţi. Este rău pentru statul Israel, rău pentru Likud, iar comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată de acest anunţ”, a mai spus acesta.

Reprezentanţii AUR au încercat să îl contacteze pe Eli Hazan după ce au fost aleşi în Parlamentul de la Bucureşti în anul 2020. Hazan a afirmat că a cerut partidului să îl repudieze pe Ion Antonescu, dar AUR nu a făcut acest lucru. Politicile lui Antonescu au fost responsabile pentru moartea a 280.000 – 380.000 de evrei din România şi Ucraina, potrivit Comisiei Wiesel.

VA URMA!

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

4 comentarii la „S-a ÎNCHIS poarta pentru AUR în grupul european al suveraniștilor: Simion, luat PE SUS la Madrid și AMENDAT cu 3.000 de euro + INTERDICȚIA de a se apropia de Viktor Orban și le Pen

  • Pingback: Simion Madridban: visszapattant Orbánról, csendőrök vitték el – Nethuszár | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő

  • Pingback: A crezut ca este in Romania ... Amenda de 3.000 de euro pentru scandal! Simion a fost luat pe sus de Guardia Civil la Madrid! - Jurnal de Oltenia

  • joi, 3 februarie 2022 la 16:36
    Legătură permanentă

    Partid nu este , grupare politica nu este , mai degraba o adunatura de pleava care umbla de colo colo in cautare de naivi care sa-i sustina . Nu stiu prin ce imprejurare a ajuns in parlamentul Romaniei. Naivitatea votantilor, in special din regiunea Moldovei, enoriasi creduli in BOR, , naivi decazuti din afara tarii, astia cred ca au fost votantii celor care azi strica imaginea si asa sifonata a parlamentului. Cred ca ascensiunea loe este data si de unele organizatii extremiste din afara precum si de unii inalti preleti din BOR . Cred ca nu este mult pana cand institutiile statului vor pune cosul pe ei . Avand in vedere extremismul si xenofobia serviciile secrete din Israel vor actiona pana la urma si nevor scapa de acet buboi politic.

    Răspunde
    • vineri, 4 februarie 2022 la 01:18
      Legătură permanentă

      Vasile, matale ești agent al mossadului sau ce? De ce să intervină serviciile Israelului; a pățit vreun evreu ceva, în ce cauză să intervină; să-l mai stranguleze încă odată pe Codreanu, să toarne iar un vagon de ciment peste el? Se vede manipularea de la o poștă unde e antisemitismul care e dovada faptică? Scandaluri stârnite aiurea fără nicio bază reală. Apropos Simon Peres fost prim ministru israelian a mulțumit României pt. că a salvat evrei, când a fost în vizită la București. În România chiar nu exista antisemitism. Uite- te mai bine la Franța că acolo evreii nu se simt prea bine. La noi se simt prea bine la SRI se lăfăie Helvig la externe Aurescu etc…

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *