S-a bătut în cuie: Ucraina se va reconstrui cu banii europenilor – 200 de miliarde de euro

Banca Europeană de Investiţii (BEI) propune o structură de finanţare, folosită anterior în timpul pandemiei, pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei, cu investiţii de până la 200 de miliarde de euro, conform unui document consultat de Reuters. Fondul fiduciar de tranzit (E-U GTF) ar urma să beneficieze de o contribuţie iniţială de 20 de miliarde de euro de la statele membre UE şi de la bugetul blocului comunitar, sub formă de granturi, credite şi garanţii. În special garanţiile ar urma să aibă un efect de multiplicare, ducând la proiecte de infrastructură, în valoare totală de aproximativ 100 de miliarde de euro, aproximativ jumătate din necesităţile imediate ale Ucrainei, se arată în document.

Propunerea BEI ar urma să fie prezentată luni, în prima zi a Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei, de la Lugano, Elveţia. BEI va propune un fond care va funcţiona precum cel folosit în timpul pandemiei, pentru garantarea finanţării IMM-urilor, fiind preconizată o sumă de 25 de miliarde de euro care să ducă la mobilizarea a 200 de miliarde de euro, pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei. Banii din Fondul E-U GTF ar putea fi folosiţi pentru reconstrucţia podurilor, repararea sistemelor de apă potabilă sau a apelor reziduale, în special pentru oraşele a căror populaţie a crescut în urma migraţiei din alte părţi ale Ucrainei, după invazia Rusiei din 24 februarie. De asemenea, proiectele ar putea sprijini exporturile Ucrainei sau infrastructurile sale digitale şi energetice şi ar putea încuraja companiile private care se tem că finanţarea investiţiilor în Ucraina este prea riscantă.

Şi ministrul britanic de Externe, Liz Truss, va prezenta luni un vast plan de sprijin pentru a ajuta Ucraina pe termen lung şi a participa la reconstrucţia ţării odată ce războiul cu Rusia se va termina. În cursul Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei de la Lugano, Liz Truss va expune planurile Marii Britanii pentru a sprijini ţara pe termen scurt, prin ajutor umanitar, dar şi pe termen mai lung pentru a relansa economia ucraineană prin furnizarea de expertiză financiară şi economică britanică, a indicat duminică ministerul său într-un comunicat. Londra va sprijini în special reconstrucţia oraşului şi a regiunii Kiev, la cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a precizat Foreign Office.

Summit la Lugano pentru reconstrucţia Ucrainei

Guvernul Ucrainei urmează să îşi prezinte luni, în premieră, priorităţile pentru reconstrucţia ţării după războiul cu Rusia, la o reuniune cu reprezentaţii a circa 40 de state donatoare, în oraşul elveţian Lugano, transmite dpa. La dialog vor participa şi diferite organizaţii internaţionale şi instituţii financiare şi se aşteaptă un acord privind atribuirea activităţilor viitoare. Pentru finanţarea reconstrucţiei infrastructurii ucrainene distruse vor fi necesare sute de miliarde de euro, arată dpa. O declaraţie la finalul conferinţei va consemna cele mai importante principii ale proiectului.

Printre cei care vor fi prezenţi la Lugano se numără vicepremierul Ucrainei, Denis Şmihal, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li se va adresa participanţilor prin videoconferinţă, de la Kiev.

Ucraina este o ţară uriaşă, au fost multe distrugeri (…) planificarea şi coordonarea reconstrucţiei trebuie să înceapă cât mai curând„, a declarat agenţiei dpa şeful departamentului extern al Băncii Europene de Investiţii (EIB), Markus Berndt. Ucraina are nevoie de ajutor urgent pentru asigurarea serviciilor de bază, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă, canalizarea, eliminarea deşeului, energia şi accesul la internet, în vederea stabilizării macroeconomice, a explicat el.

Avem nevoie de investiţii, altfel economia se va prăbuşi complet şi vom rămâne fără cel mai important pilon pentru reconstrucţie”, a mai spus oficialul EIB. „Desigur, o alimentare cu apă poate fi distrusă din nou pe timp de război. Dar dacă nu ne asigurăm că oraşele pot funcţiona din nou şi oamenii pot trăi în ele, costurile pe termen lung vor fi mult mai ridicate decât dacă finanţăm de două ori o alimentare cu apă”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.