Rușii au atacat din nou Insula Șerpilor. O rachetă a lovit în Marea Neagră, pentru a doua oară, o navă sub pavilion moldovenesc
Forţele ruse au atacat din nou joi Insula Şerpilor din Marea Neagră, fiind afectat un chei ca urmare a impactului a două rachete, a anunţat purtătorul de cuvânt al administraţiei militare ucrainene din Odesa (sud), Serghei Bratciuk, pe contul său de Telegram, transmite EFE. Reuters informează că atacul rus s-a produs la scurt timp după ce trupele ucrainene au susţinut că au arborat steagul ţării pe insulă.
Andrii Iermak, şeful de personal al preşedintelui ucrainean, a postat joi un video pe Telegram cu trei militari care arborează un drapel ucrainean uriaş pe insulă. Agenţia de presă Interfax, care a citat Ministerul Apărării rus, a relatat că Rusia a lovit Insula Şerpilor în Marea Neagră. Ucraina a încercat să arboreze steagul ucrainean pe Insula Şerpilor, un avion rusesc a lovit insula, a relatat şi TASS, care a citat acelaşi minister.
Instalaţia de pe Insula Şerpilor a fost „semnificativ avariată”, potrivit sursei, citată de agenţia Unian, care a mai informat că trupele ruse au lansat joi dimineaţă un atac cu rachete în regiunea Odesa. Unian a relatat că forţele Moscovei au atacat insula şi în cursul zilei de miercuri şi că aveau ca obiectiv să îndepărteze drapelul Ucrainei. La 30 iunie, Rusia a anunţat că, „’drept gest de bunăvoinţă”, şi-a retras trupele din Insula Şerpilor, care a fost capturată la 24 februarie, la începerea invaziei ruse în Ucraina. În schimb, Ucraina consideră că Moscova nu a mai putut să-şi urmărească strategia în zonă după pierderea mai multor nave de război.
Ministerul rus al Apărării a anunţat că un avion de război rus a lovit şi ucis un număr nespecificat de soldaţi ucraineni pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, joi, după ce militarii ucraineni au aterizat pe insulă pentru a arbora drapelul Ucrainei, relatează Reuters. „În jurul orei 5 dimineaţa, mai mulţi militari ucraineni au ajuns pe insulă dintr-o barcă cu motor şi au făcut poze cu steagul. O aeronavă a Forţelor Aerospaţiale Ruse a lansat imediat un atac cu rachete de înaltă precizie pe Insula Şerpilor, în urma căreia o parte din personalul militar ucrainean a fost ucis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
Insula Şerpilor este importantă din punct de vedere strategic datorită poziţiei sale faţă de căile maritime din apropierea portului ucrainean Odesa.
O rachetă rusească a lovit în Marea Neagră, pentru a doua oară, o navă sub pavilion moldovenesc
O rachetă rusească a lovit pentru a doua oară o navă comercială, aflată sub pavilionul Republicii Moldova, în Marea Neagră. Nava avea la bord produse petroliere, scrie presa ucraineană. Nava a fost lovită în timpul unui atac aerian asupra regiunii Odessa, cu o aeronavă rusească Su-30, care a tras 2 rachete Kh-31. Una dintre ele s-a autodistrus deasupra mării, iar cealaltă a lovit nava Millennial Spirit, aflată sub pavilionul Republicii Moldova.
MV Millennial Spirit este o navă comercială cisternă aflată sub pavilionul Republicii Moldova. În timpul invaziei Rusiei în Ucraina din februarie 2022, nava a fost lovită de un obuz în timp ce naviga în apele neutre din Marea Neagră, nu departe de Odesa.
Rușii au luat cu asalt 16 localități din Donețk: 28 de atacuri lansate cu rachete și tancuri
Trupele ruse au efectuat 28 de atacuri asupra a 16 localităţi din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, a raportat joi poliţia ucraineană, evocând numeroase distrugeri şi civili ucişi, inclusiv la Kramatorsk, relatează EFE, AFP şi Ukrinform.
„Poliţia a documentat 28 de atacuri inamice împotriva a 16 aşezări. Ruşii au deschis focul asupra populaţiei cu rachete S-300, Uragan şi Grad, artilerie şi tancuri”, se menţionează în comunicatul postat de poliţia ucraineană pe pagina sa de Facebook.
Mai exact, au fost vizate localităţile Avdeevka, Krasnogorvka, Bahmut, Toreţk, Jelanne, Vesiolaia Dolina, Kalinovo, Karlovka, Karpovka, Kleşcievka, Kodema, Latocikino, Maksimilianovka, Netailovo, Pervomaiskoie şi Solovievo. Patruzeci şi şapte de obiective civile au fost distruse: 27 de edificii rezidenţiale, între care patru blocuri de apartamente, un colegiu, o grădiniţă, o şcoală tehnică, un institut, un spital, un centru de prestare a serviciilor sociale, o clădire administrativă şi un transformator. În acelaşi timp, primarul din Sloviansk, Vadim Liah, a declarat că oraşul, unde au mai rămas 23.000 de locuitori, a fost din nou atacat de trupele ruse, semnalând mai mulţi civili răniţi.
„Slovianskul este din nou sub foc! Şi din nou, MLRS au lovit cartiere rezidenţiale Lesnoi şi Slavokurort. Există răniţi. Nu ieşiţi afară din casă dacă nu este absolut necesar. Rezistăm. Suntem uniţi. Aveţi grijă de voi!”, a transmis locuitorilor edilul din Sloviansk într-un mesaj pe Facebook.
Cel puţin un civil a fost ucis şi mai mulţi răniţi în urma unui bombardament joi asupra Kramatorsk, centru admnistrativ al regiunii Doneţk, obiectivul potenţial al ofensivei ruse, potrivit AFP. Explozia a lăsat un crater imens într-o curte situată între un hotel şi imobile rezidenţiale. Jurnaliştii de la AFP au văzut corpul unei persoane ucise şi mai mulţi răniţi, precum şi două autoturisme în flăcări.
„Lovitură aeriană împotriva zonei centrale din Kramatorsk. Sunt victime”, a semnalat pe Facebook primarul acestui oraş, Oleksandr Goncearenko, cerând localnicilor să rămână în adăposturi. „Pericolul nu a trecut încă!”, avertizează el.
Anterior, guvernatorul regiunii Doneţk raportase şapte civili ucişi miercuri în acest teritoriu, unde mai multe localităţi au fost vizate de tiruri de artilerie şi de lansatoare de rachete multiple.
Ruşii, care susţin că au preluat controlul asupra întregii regiuni vecine Lugansk, încearcă în prezent să cucerească regiunea Doneţk pentru a ocupa integral bazinul minier Donbas, pe care separatiştii sprijiniţi de Moscova îl controlează parţial din 2014. Guvernatorul regiunii Doneţk din estul Ucrainei, Pavlo Kirilenko, a informat joi pe Telegram că „ruşii au ucis şapte civili” – trei la Toreţk, doi la Avdeevka, unul la Kodema şi unul la Siversk, transmite AFP. Alţi doi civili au fost răniţi de atacurile ruse, a adăugat aceeaşi sursă.
Mai multe localităţi din Doneţk au fost lovite de forţele ruse cu artilerie şi rachete trase de lansatoare multiple, a anunţat tot joi preşedinţia de la Kiev, informată de administraţiile regionale.
Ruşii încearcă să cucerească şi regiunea Doneţk, după ce au anunţat că deţin controlul în întreaga regiune Lugansk, cealaltă parte a bazinului minier Donbas, controlat parţial de separatiştii pro-ruşi încă din 2014. Următoarea ţintă a ofensivei ruse din Doneţk pare să fie oraşul Sloviansk, arată AFP. O piaţă din centrul localităţii a fost lovită marţi de rachete care au ucis cel puţin doi oameni.
Armata rusă intră în Pauză operațională. Pregătiri pentru o campanie militară de durată
Pentru prima oară în cele 133 de zile de război, pe 6 iulie Rusia nu a pretins câștiguri teritoriale în Ucraina, subliniază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), adăugând că acest lucru întărește evaluarea sa, potrivit căreia forțele rusești au inițiat în mare parte o pauză operațională.
Ministerul rus al Apărării a pretins câștiguri teritoriale în fiecare zi de la începutul războiului, dar nu a pretins niciun teritoriu nou sau mișcări de forțe terestre de la finalizarea încercuirii orașului Lysychansk. Cu toate acestea, forțele rusești au desfășurat în continuare atacuri terestre limitate și fără succes pe toate axele pe 6 iulie. Astfel de încercări sunt în concordanță cu o pauză operațională rusă, care nu implică sau necesită încetarea completă a ostilităților active. Aceasta înseamnă, în acest caz, că forțele rusești se vor limita probabil la acțiuni ofensive la scară relativ mică, în timp ce încearcă să creeze condițiile pentru operațiuni ofensive mai semnificative și să refacă puterea de luptă necesară pentru a încerca aceste întreprinderi mai ambițioase.
Kremlinul mobilizează economia Rusiei pentru un război de durată
Kremlinul a continuat să stabilească condițiile pentru mobilizarea economiei rusești în anticiparea unor operațiuni prelungite în Ucraina. Duma de Stat a Rusiei a adoptat în a treia și ultima lectură o lege introdusă de cabinetul de miniștri la 30 iunie, care va permite guvernului rus să supravegheze și să reglementeze relațiile de muncă în întreprinderile rusești (atât de stat, cât și private). Această lege a mobilizării economiei, așa cum ISW a raportat anterior, va permite oficialilor guvernamentali să recheme lucrătorii din concediile personale, să reprogrameze timpul liber fără consimțământul angajaților și să le ceară lucrătorilor să muncească în weekenduri, în zilele de sărbătoare și noaptea. Aceste măsuri permit Kremlinului să preia un control mult mai direct asupra majorității aspectelor economiei rusești, inclusiv suspendarea drepturilor și protecțiilor pe care unii lucrători le-ar avea în mod normal.
Legea trebuie încă trimisă la Consiliul Federației înainte de a ajunge la președintele rus Vladimir Putin și de a fi publicată oficial, dar Kremlinul încearcă probabil să folosească legea pentru a influența forța de muncă internă pentru a maximiza producția economică și a se pregăti pentru operațiunile prelungite din Ucraina.
Cea mai mare uzină de producție de plumb din Rusia ar fi întrerupt producția la 6 iulie din cauza opririi aproape totale a exporturilor metalurgice rusești, iar Kremlinul va continua probabil să ia măsuri pentru a consolida mobilizarea economică pentru a compensa sau a atenua efectele sancțiunilor și ale războiului asupra industriilor esențiale.
Pe scurt de la Institutul pentru Studiul Războiului:
-Ministerul rus al Apărării nu a revendicat niciun câștig teritorial, ceea ce susține evaluarea conform căreia forțele rusești efectuează o pauză operațională, angajându-se în continuare în atacuri terestre limitate pentru a crea condițiile necesare pentru operațiuni ofensive mai semnificative.
-Kremlinul continuă să se pregătească pentru un război prelungit prin stabilirea condițiilor pentru mobilizarea economiei și inițierea în mare măsură a unei pauze operaționale în Ucraina.
-Forțele ruse au desfășurat operațiuni ofensive la nord-vest și la est de Sloviansk și au continuat eforturile de a înainta spre vest, spre Siversk, de la granița dintre regiunea Lugansk și Donețk.
-Trupele de invazie au continuat încercările de a avansa spre Bahmut dinspre sud.
-Forțele ruse au efectuat atacuri terestre limitate la nord de orașul Harkov.
-Armata rusă a efectuat atacuri terestre fără succes în nord-vestul regiunii Herson.
-Este posibil ca forțele ucrainene să creeze condițiile pentru o contraofensivă spre orașul Herson.
-Este posibil ca forțele ruse să formeze o nouă unitate militară în Mulino, regiunea Nijni Novgorod.
Armata Ucrainei: Peste 70% dintre proiectilele rusești își ratează ținta
Peste 70% dintre proiectilele lansate de Rusia asupra Ucrainei nu își ating ținta, a declarat joi șeful adjunct al departamentului operațional al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksiy Gromov, potrivit Interfax Ucraina.
„Realizările noastre demonstrează eficiența destul de ridicată a sistemului de apărare aeriană existent și priceperea personalului de luptă al sistemelor de rachete antiaeriene. Marea majoritate a loviturilor aeriene efectuate de inamic nu își ating ținta. Peste 70% dintre proiectilele neghidate și rachetele aeriene ghidate lovesc câmpul, marea sau în afara granițelor locației trupelor noastre, ceea ce indică un sistem de apărare aeriană fiabil, precum și reticența piloților ruși de a intra în zona de pericol”, a spus acesta.
Potrivit acestuia, de la începutul ostilităților, Forțele Armate Ruse au efectuat 626 de lovituri cu rachete de croazieră „Iskander” și „Kalibr”.