Rusiei i-a trecut glonțul pe la ureche: A evitat în ULTIMA CLIPĂ intrarea în incapacitate de plată

Rusia a onorat plata pentru datoria sa publică cu două zile întârziere faţă de termenul limită. Vineri, creditorii au primit banii în conturile lor. Epopeea rambursării spune multe despre consecinţele sancţiunilor pentru Rusia. Miercuri, 16 martie, guvernul rus ar fi trebuit să plătească dobânzi de 117 milioane de dolari la obligaţiunile de stat (aproximativ 105,7 milioane de euro). Dar, de la anunţul privind îngheţarea rezervelor băncii sale centrale, Moscova a menţinut neclaritatea asupra voinţei sale de rambursare, relatează Le Monde.

La 5 februarie, Kremlinul a emis un decret prin care anunţa că creditorii din „ţările ostile” îşi vor primi banii în ruble, în timp ce împrumutul era în dolari. Apoi, când a sosit ziua rambursării, guvernul rus a încercat o altă manevră: să facă plata în dolari, dar din banii blocaţi de sancţiuni. Sancţiunile guvernului american par să permită acest lucru, oferind o scutire până la 25 mai pentru tranzacţiile de rambursare a datoriilor. Guvernul rus a dorit să testeze această regulă, anunţând public că plata a fost efectuată din conturi blocate. A fost nevoie de două zile pentru ca acest lucru să se producă, timp în care băncile americane care au efectuat tranzacţia s-au asigurat că plata nu a încălcat sancţiunile.

Rusia a intrat de două ori în incapacitate de plată în 1918 şi 1998. Pe moment o nouă astfel de situaţie a fost evitată, dar ar putea fi doar o amânare a tragediei economice. În primul rând, scutirea de care a profictat Moscova durează doar până la 25 mai. Pe de altă parte apare întrebarea: Are rost să continue rambursarea?

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *