Rusia, ȘAH la Occident: Posibilă intervenție militară în Nagorno-Karabah

Președintele rus Vladimir Putin a avut o conversație telefonică cu premierul armean Nikol Pașinyan, relatează serviciul de presă al Kremlinului. Discuția apare în contextul în care Rusia începe să-și retragă trupele de menținere a păcii din Kazahstan și a tensiunilor din zona Nagorno-Karabah

Ținând cont de președinția actuală a Armeniei în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă [CSTO], a avut loc un schimb de opinii cu privire la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii din Kazahstan. Acțiunile eficiente și coordonate ale contingentului de menținere a păcii, care contribuie pentru soluționarea situației din republica Kazah, au fost subliniate”, se mai arată în comunicatul Kremlinului.

Situația din jurul Nagorno-Karabah [(Artsakh)] și unele probleme de implementare a acordurilor, care sunt consemnate în declarațiile liderilor Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei din 9 noiembrie 2020, 11 ianuarie și 26 noiembrie 2021, au fost de asemenea discutate. S-a ajuns la un acord pentru continuarea contactelor la diferite niveluri”, a mai spus Kremlinul.

Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice din Caucaz aflate în conflict de zeci de ani, au informat marţi despre moartea şi rănirea unor soldaţi într-un incident violent la graniţă, informează dpa. Doi soldaţi armeni au fost ucişi şi alţi doi au fost răniţi în provincia Gegharkunik situată la graniţa estică a ţării, conform unui anunţ al ministerului apărării de la Erevan. La rândul lor, autorităţile azere au anunţat că un soldat a fost ucis. Ambele părţi s-au învinuit reciproc pentru reluarea luptei. Potrivit surselor armene, situaţia era „relativ stabilă” în seara zilei de marţi. Astfel de ciocniri se tot repetă de la războiul provocat de disputa asupra regiunii Nagorno-Karabah din 2020.

În toamnă anului 2020, Azerbaidjanul a recucerit mari porţiuni din Nagorno-Karabah luate anterior de Armenia la începutul anilor 1990. Încetarea focului este monitorizată de forţele ruse de menţinere a păcii. Lupte grele în regiunea de frontieră au avut loc el mai recent în luna noiembrie. A fost nevoie de discuţii între preşedintele azer Ilham Aliev şi prim-ministrul armean Nikol Paşinian pentru calmarea tensiunilor. Președintele din Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a declarat că, pe 11 ianuarie, armata azeră a ucis 6 până la 8 soldați armeni la granița cu Armenia, inamicul având un număr mare de răniți.

A fost comisă o agresiune complet nemotivată, în urma căreia a fost ucis un soldat din Azerbaidjan. Acesta nu este primul caz”, a declarat Aliyev, miercuri, într-un interviu acordat posturilor de televiziune azere.

Potrivit acestuia, forțele armate azere au luat măsuri decisive ca răspuns. „În consecință, conform informațiilor pe care le-am primit de la ministrul Apărării, de la 6 la 8 militari ai părții inamice au fost distruși, mulți au fost răniți”, a subliniat președintele.

La ora 21:30 am dat ordin de încetare a focului și de a permite părții armene să ia numeroșii răniți”, a adăugat Aliyev.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.