RUSIA: Navalnîi s-a… îmbolnăvit subit și starea lui se degradează de la o zi la alta

Avocații lui Alexei Navalnîi au confirmat că acesta este grav bolnav, are tuse și febră persistente și că a slăbit foarte mult. De asemenea, în închisoarea în care se află ar fi existat cazuri de tuberculoză. Presa rusă spune că opozantul lui Vladimir Putin, în vârstă de 44 de ani, a fost transferat la o unitate medicală cu simptome de boală respiratorie, potrivit BBC.

Alexei Navalnîi a intrat în greva foamei săptămâna trecută. El este încarcerat într-o colonie penală, pentru a executa o pedeapsă pentru delapidare. Sentința cu suspendare din 2014 a fost transformată într-una cu închisoare efectivă după ce s-a întors din Germania, unde primise tratament medical după otrăvirea cu agenți neurotoxici.

Condamnarea este apreciată ca fiind fiind motivată politic, iar susținătorii lui Navalnîi au anunțat că vor organiza un protest și la colonie. Într-o postare pe Instagram în limba rusă, Navalnîi a spus că aproximativ trei persoane din închisoarea lui au fost duse recent la spital cu tuberculoză. El a mai spus că suferă de o tuse persistentă și are temperatură de 38,1 grade Celsius.

„Dacă am tuberculoză, atunci poate scap de durerile de spate și de amorțeala din picioare. Ar fi frumos”, a spus el.

Opozantul lui Putin a mai spus că, în ciuda stării sale, va continua greva foamei pe care a început-o săptămâna trecută pentru a solicita un tratament adecvat pentru durerile acute de spate și de picioare. Publicația pro-Kremlin Izvestia a citat o declarație a Autorității pentru penitenciare din Rusia în care se spune că Navalnîi a fost testat pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru coronavirus. În aceeași declarație se confirmă că are febră și se precizează că este supravegheat de medici, însă este negată existența cazurilor de tuberculoză. Avocații lui Navalnîi l-au vizitat în penitenciar și l-au ajutat să posteze mesaje pe rețelele sociale. Ei spun că nu există medici la colonie, iar unitatea medicală care o deservește are un singur paramedic. Unul din avocați, Olga Mikhailova, a declarat pentru un post TV independent – Dozhd – că Navalnîi a slăbit 13 kilograme de când a ajuns în închisoare, cele mai multe – 8 kilograme – pierzându-le înainte de a intra în greva foamei.

Starea lui se degradează de la o zi la alta. Este foarte greu să ne dăm seama de ce se întâmplă asta. Serviciul pentru penitenciare nu reacționează la o singură plângere de-a noastră… Ei nu au spus nimic despre starea lui de sănătate”, a spus Olga Mikhailova.

Serviciul pentru penitenciare din Rusia a negat săptămâna trecută acuzațiile lui Navalnîi conform cărora nu ar primi un tratament adecvat și că ar fi privat de somn. Autoritatea a transmis că acesta beneficiază de „toată asistența medicală necesară în conformitate cu nevoile sale medicale”.

Un oficial al Amnesty International a spus că a făcut un apel la președintele rus Vladimir Putin cu privire la starea tot mai deteriorată a lui Navalnîi.

Există o suspiciune că #Rusia îl supune unei morți lente. Trebuie să fie văzut imediat de un medic în care are încredere și trebuie eliberat”, a scris Agnes Callamard pe Twitter.

Săptămâna trecută, însă, Navalnîi a fost vizitat de Maria Butina, o femeie care a petrecut 18 luni în arest, în SUA, pentru că a lucrat ca agent rus neînregistrat. În filmările publicate de mass-media de stat, aceasta spune că închisoarea în care se află acesta are condiții mai bune decât la hotel. Sarah Rainsford, corespondent BBC la Moscova, spune că filmarea este o încercare clară și coordonată a autorităților de a-l discredita pe Navalnîi, sugerând că minte cu privire la starea lui de sănătate și că este departe de a fi victima persecuției politice.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *