Rusia: Fumul degajat de incendiile violente de vegetație din Siberia a ajuns până la… Polul Nord!

Situaţia provocată de incendiile de vegetaţie care au devastat Siberia continuă să se agraveze, au declarat luni autorităţile ruse, în timp ce NASA a anunţat că nori uriaşi de fum degajaţi de incendii au ajuns până la Polul Nord, relatează AFP. Oamenii de ştiinţă ruşi au declarat că incendiile actuale sunt o consecinţă a creşterii temperaturilor la nivel global.

Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacuţia, un teritoriu imens, puţin populat din nordul Siberiei, unde situaţia „continuă să se agraveze, cu o tendinţă în creştere a numărului de incendii forestiere şi a suprafeţelor afectate”, a afirmat luni pe site-ul său agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet. Potrivit acesteia, peste 3,4 milioane de hectare de păduri ard în prezent în această zonă, inclusiv în teritoriile „greu accesibile şi îndepărtate”.Un fum gros se răspândeşte pe suprafeţe întinse”, a precizat agenţia rusă.

incendiu rusia3

Agenţia spaţială americană NASA a raportat, la rândul său, într-un comunicat publicat sâmbătă că fumul degajat de incendiile din Iacuţia „a traversat mai mult de 3.000 de km pentru a ajunge la Polul Nord, ceea ce pare a fi o premieră în istoria documentată”. Potrivit acesteia, „fumul gros emis de incendiile de vegetaţie a acoperit cea mai mare parte a Rusiei pe 6 august” şi a fost fotografiat de sateliţi.

În timpul unei vizite în Iacuţia la sfârşitul lunii iulie, pompierii şi autorităţile locale au declarat pentru AFP că nu dispun de suficienţi oameni, echipamente şi alte resurse pentru a face faţă amplorii incendiilor. Luni, experţi în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (IPCC) au publicat un raport în care susţin că omenirea este „incontestabil” responsabilă pentru schimbările climatice şi nu are altă soluţie decât să reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră dacă doreşte să limiteze efectele negative.

incendiu rusia1
View from satellite shows the smoke clouds generated by the ongoing apocalyptic exploding wildfires in Yakutia, republic in far northeastern Russia, in northeastern Siberia, on Aug 2, 2021. (European Union Satellite/EYEPRESS),Image: 625361153, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *