Ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, susține că rușii au amenințat că vor doborî avioanele de patrulare franceze din zona Mării Negre, potrivit Sky News, conform News.ro. Sebastien Lecornu a catalogat amenințările, care vizează avioanele care patrulează în spațiul aerian internațional, drept o poziție „deosebit de agresivă” din partea Moscovei. Acestea au fost formulate luna trecută și aduc aminte de comportamentul Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, a mai spus demnitarul francez.
„În urmă cu o lună, ca să vă dau un exemplu foarte concret, un sistem rusesc de control al traficului aerian a amenințat că va doborâ avioanele franceze în Marea Neagră, când eram într-o zonă internațională liberă unde patrulăm. Comportamentul Rusiei în 2024 nu are nicio legătură cu ceea ce am văzut în 2022 și, evident, înainte de agresiunea din Ucraina. Se explică prin faptul că Rusia se află în dificultate pe câmpul de luptă din Ucraina”, a declarat ministrul pentru postul de radio RTL.
Avioanele Franței fac parte din patrulele NATO.
De partea cealaltă, Dmitri Medvedev a spus că pentru „a atinge obiectivele „operațiunii speciale, va trebui să ajungem la Kiev”. Potrivit acestuia, dacă Kremlinul nu reușește să o facă acum, „o vor face după ceva timp”. Kremlinul crede că Kievul este „o amenințare la adresa existenței Rusiei” și oricum este un „oraș rusesc”.
Medvedev a menționat și Odesa, pe care a numit-o „un oraș rusesc”. „Odesa, întoarce-te acasă, o așteptăm pe Odesa în Federația Rusă”, a spus el.
Medvedev a mai spus că „discuțiile de pace” și „concesiile teritoriale” nu vor oferi decât timp Kremlinului să-și recapete capacitatea de luptă, astfel încât să poată încerca apoi să captureze Kievul și alte orașe ucrainene din nou.
„Odesa este un oraș rusesc, toată lumea știe bine acest lucru”, a spus Putin, în cadrul conferinței sale anuale din 2023. Potrivit președintelui, sud-estul Ucrainei a fost întotdeauna pro-rus, deoarece acestea sunt „teritorii istorice rusești”. Putin a spus că, după prăbușirea URSS, Rusia a intrat în resemnare și s-a retras din „teritoriilor sale ancestrale”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google