Românii, loviţi în buzunare: SCUMPIRI în lanţ în 2021, din cauza secetei şi a majorării preţului la carburanţi

Anul 2021 vine cu scumpiri în lanţ cauzate de majorarea tarifelor la carburanţi. O altă cauză pentru care vom plăti mai mult pentru alimente este, însă, şi seceta cumplită de anul trecut. Producția redusă de anul trecut a dus la scumpirea cerealelor, iar efectele vor fi în lanț. Experții spun că inclusiv pâinea se va scumpi, din aprilie. „Persoanele competente în materie de cereale spun că sunt suficiente pentru România, dar probabil că vom recurge din nou la import. Vom vedea undeva prin aprilie – mai dacă se scumpește prețul la pâine, că asta e principala problemă”, a declarat analistul economic Adrian Bența.

În octombrie anul trecut, ministrul Agriculturii, liberalul Adrian Oros, vorbea de 1,21 milioane hectare afectate de secetă: „Sunt afectate 1,21 milioane hectare, dintre care peste 700.000 de hectare porumb. Sunt afectați 91.600 de fermieri”. Preţurile la alimentele de bază sunt influenţate şi de costul carburanţilor. De la începutul anului, în urma creşterii accizelor, litrul de benzină costă mai mult cu 6 bani. Astfel, acciza pentru benzina fără plumb are o valoare de 1.827,13 lei pe mia de litri, în creştere de la 1.773,46 pe mia de litri, potrivit Ministerului Finanţelor. De asemenea, pentru motorină, acciza creşte la 1.674,55/mia de litri, de la 1.625,37 lei pe mia de litri. „Per ansamblu, din cauză că a crescut acciza la combustibil, se vor vedea creșteri de prețuri pentru toate bunurile de la raft”, a mai susținut Bența.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *