Românii din diaspora au trimis cu 33% mai mulți bani în țară în primul trimestru din 2022 faţă de 2021. Românii din UK, pe primul loc

Peste 240.000 de tranzacții au fost realizate pentru a trimite bani în țară, în primul trimestru al anului 2022 (+81% față de trim. I 2021), în timp ce numărul utilizatorilor care folosesc serviciile Revolut pentru acest tip de tranzacții a crescut cu 74%. Volumul a crescut cu 33% în aceeaşi perioadă a anului. Cele mai mari sume trimise în țară provin de la utilizatorii români din Marea Britanie, Germania, SUA, Elveția și Olanda, conform unui comunicat de presă al băncii, potrivit economica.net.

Un utilizator Revolut care lucrează sau s-a stabilit în afara granițelor țării a trimis, în primul trimestru al anului 2022, în medie, 1.353 euro/ utilizator către familie sau apropiații din țară, iar de Paște (14-27 aprilie 2022), valoarea medie a sumelor trimise (remitențe) a fost de aproximativ 723 euro/ utilizator.

Deși în UE rata inflației a ajuns la 7,4% (7,8% în zona euro), iar Marea Britanie a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din ultimii 30 de ani, de peste 7%*, diaspora românească a continuat să trimită bani în țară, efectuând mai multe tranzacții decât în primele trei luni ale anului (+ 81% față de 1 ianuarie – 31 martie 2021). De asemenea, numărul utilizatorilor care folosesc Revolut pentru a face transferuri internaționale de bani a crescut față de primul trimestru al anului 2021, cu 74%.

Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în primul trimestru al anului, prin remiteri personale, s-au ridicat la 91 milioane euro, reprezentând o creștere cu 33% față de anul 2021, potrivit datelor analizate de super-aplicația Revolut, care are 18 milioane de clienți la nivel global, din care peste 1,7 milioane în România. Utilizatorul Revolut care a trimis bani în țară are următorul profil: 25-34 de ani (41% dintre utilizatori, după valoarea totală remisă de această categorie de vârstă), trăiește și muncește în Marea Britanie și a expediat către familia din țară cu 29% mai mulți bani decât în primul trimestru al anului trecut. Cei mai mulți bani trimiși prin Revolut au provenit de la utilizatorii din Marea Britanie (76%), iar în top 10 țări de proveniență a remitențelor mai figurează Germania, SUA, Elveția, Olanda, Irlanda, Ungaria, Franța, Norvegia, Danemarca.

În ceea ce privește repartiția pe segmente de vârstă, în funcție de sumele totale transmise în România, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani (41%), urmată de 35-44 de ani (33%), 45-54 de ani (13%) și 18-24 de ani (11%). Cea mai mare creștere a sumelor totale trimise către familiile din țară a fost remarcată pentru categoria de vârstă 18-24 de ani, pentru care volumul total al remiterilor către România s-a dublat, în primele trei luni ale anului 2022, în comparație cu aceeași perioadă din 2021.

În ceea ce privește remiterile de bani în perioada Paștelui (14 – 27 aprilie 2022), suma medie trimisă a fost de 723 euro/ utilizator, iar cel mai mare volum al remitențelor a fost realizat de românii stabiliți în Marea Britanie (peste 10,5 milioane euro), urmați de cei din SUA (2,2 milioane euro). Au mai trimis bani către familiile din țară, prin Revolut, și românii stabiliți în Germania, Elveția, Olanda, Irlanda, Franța, Norvegia, Spania și Danemarca.

De la lansarea sa, în 2015, Revolut a devenit un lider al serviciilor de schimb valutar și al plăților internaționale, optimizând constant oferta către persoanele care sunt pasionate de călătorii, antreprenori sau cetățeni globali care doresc să trimită bani către cei rămași acasă sau în conturile business-urilor proprii. În prezent, toți clienții Revolut pot face transferuri internaționale către conturi bancare din peste 160 de țări, inclusiv către unele dintre cele mai utilizate destinații internaționale pentru acest tip de transferuri, precum  India, China, Mexic, Filipine și Egipt și au posibilitatea de a transfera bani în 40 de monede naționale. Costurile și intervalul de timp necesar unei tranzacții sunt printre cele mai mici din lume. Viteza de transfer s-a îmbunătățit semnificativ, ajungând la câteva minute în cazul operațiunilor efectuate către destinații europene, dar și pentru coridoarele cu volume mari precum Mexic, India, Filipine, Vietnam, Brazilia, Coreea de Sud. În România, Revolut operează prin Revolut Payments UAB și Revolut Bank UAB, entități înregistrate în Republica Lituania.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.