Românii care cred că Rusia ne-a făcut mai mult bine decât rău: Au sub 30 de ani, salarii mici și școală puțină

O majoritate covârșitoare a românilor (81%) este de părere că România trebuie să aleagă direcția Vest (adică UE, SUA, NATO) în privința alianțelor politice și militare. Este una dintre concluziile principale ale sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”. În privința Rusiei, aproape 20% dintre români cred că a făcut mai mult bine decât rău României, iar cei mai mulți dintre ei au sub 30 de ani și educație primară sau medie.

Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro).

În opinia a 71,3% dintre cei intervievați, SUA au mai degrabă o influență pozitivă asupra României și doar 16,9% consideră același lucru despre Rusia. Persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație ridicat și cu un venit care le asigură cel puțin un trai decent, cei inactivi pasivi, gulerele gri și albe, locuitorii din București sau din urbanul mare consideră într-o proporție mai mare decât restul populației că SUA au mai degrabă o influență pozitivă asupra României.

61,7% dintre români consideră că, de-a lungul timpului, Rusia a făcut mai mult rău României, în timp ce 19,1% cred că a făcut mai mult bine. Bărbații, cei cu vârsta sub 30 de ani, cei cu educație primară sau medie, cei cu un venit redus, gulerele albastre cred într-o măsură mai mare decât restul populației că Rusia a făcut mai mult bine României de-a lungul timpului. Sunt de părere că Rusia a făcut mai mult rău României de-a lungul timpului cu precădere: cei peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație mai ridicat, locuitorii din urbanul mare.

55,8% sunt de părere că, de-a lungul timpului, țările occidentale au făcut mai mult bine României, în timp ce 32,1% cred că au făcut mai mult rău. Persoanele cu vârsta sub 45 de ani, cei cu educație medie sau superioară, cei cu un venit mai ridicat (care le asigură cel puțin un trai decent), cei inactivi potențial activi și gulerele albe, locuitorii din București și din urbanul mare consideră într-o proporție mai mare decât media că țările occidentale au făcut mai mult bine României. Sunt de părere că, de-a lungul timpului, țările occidentale au făcut mai mult rău României cu precădere: bărbații, cei cu un nivel de educație mai scăzut și cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), locuitori din urbanul mic (sub 90 mii de locuitori) sau din mediul rural.

Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro). Datele au fost culese în perioada 1 -12 martie 2021 prin metoda CATI (interviuri telefonice).  Volumul eșantionului multistadial stratificat a fost de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95% la un grad de încredere de 95%.

STRATEGIC THINKING GROUP – Asociația Grupul de Gândire Strategică (www.strategicthinking.ro) este un think tank avangardist care își propune să furnizeze o platformă civică activă dedicată încurajării reflecției și a gândirii strategice prin analize, studii și cercetări de profunzime. STRATEGIC THINKING GROUP sprijină dezbaterile publice bazate pe utilizarea riguroasă de date științifice și evaluări structurate în vederea elaborării de contribuții de substanță pentru dezvoltare și progres în domenii relevante din sectorul public și privat.

TRUE STORY PROJECT – True Story Project (www.truestoryproject.ro)  reprezintă o sursă de știri și analize verificate, relevante și de interes despre România și bazinul Mării Negre în contextul geopolitic internațional. TSP își propune realizarea unei informări bazate pe adevăr, promovarea valorilor statului de drept și a economiei de piață și stimularea gândirii critice la nivelul populației.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *