România și Polonia se unesc pentru APĂRAREA Mării Negre. Iohannis: „Aduce beneficii pentru regiunea noastră și pentru NATO”

Președintele României, Klaus Iohannis, a prezentat principalele teme de discuție pe care le-a avut cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. Iohannis a subliniat dialogul eficient avut cu omologul său polonez și a ținut să precizeze că cele două țări rămân unite în efortul de a asigura pacea și securitatea la Marea Neagră. Declarația este cu atât mai importantă cu cât Rusia efectuează manevre militare în regiune.

„În întrevederea pe care tocmai am încheiat-o, desfăşurată într-o atmosferă foarte deschisă de prietenie, am discutat despre extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic româno-polon instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în 2015. M-am bucurat să constat că acest parteneriat strategic a încurajat o dezvoltare susţinută a relaţiilor noastre bilaterale în ultimii ani. Organizarea în a doua parte a acestui an a unei noi şedinţe comune a guvernelor României şi Poloniei la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului Strategic pentru perioada 2021-2025 demonstrează încă o dată nivelul excelent al dialogului româno-polonez”, a spus şeful statului, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

M-am bucurat să constat că acest parteneriat a sporit dialogul. Demnostrează încă o dată dialogul româno-polonez este unul eficient. Dialogul pe tema securității aduce beneficii pentru regiunea noastră și pentru NATO. Am discutat despre securitatea de la Marea Neagră. Vom continua să susținem consolidarea securității. România și Polonia acordă o importantă deosebită acestui subiect”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat american Antony Blinken participă la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit luni de Klaus Iohannis, alături de preşedintele Poloniei. Președintele României se arată încântat de faptul că omologul său american a acceptat invitația.

Mă bucur să-i primesc pe Joe Biden și steagul Statelor Unite la Summit-ul de la București pe care îl găzduiesc astăzi la București. Împreună cu președinte Andrzej Duda vom întâmpina și pe Jens Stoltenberg, în pregătirea Summit-ului NATO, concentrându-ne pe legăturile transatlantice, NATO2030, apărare și descurajare pe flancul estic”, a declarat Klaus Iohannis.

Evenimentul, organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis, se desfăşoară cu prezenţa în Capitală preşedintelui polonez şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Conform agendei oficiale, preşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken participă la reuniunea cu aliaţii de pe flancul estic al NATO, în cadrul summitului virtual Bucureşti 9.

Potrivit agendei preşedintelui Iohannis, evenimentul este programat să înceapă de la ora 16:00, şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – precum şi a secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030. Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Republicii Polone Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varşovia (8 iunie 2018) şi Košice (28 februarie 2019).

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *