România rămâne campioană a inflației în Uniunea Europeană, cu o rată anuală de 9,7% în luna mai, aproape trei ori peste media comunitară de 3,3%, conform datelor publicate de Eurostat. Față de aprilie, când inflația era de 9,5%, prețurile au continuat să crească, consolidând poziția României în fruntea clasamentului european.
Adrian Mitroi, profesor de finanțe și economie comportamentală la Academia de Studii Economice, explică pentru presă că presiunile inflaționiste sunt generate în principal de dezechilibre interne. Cu alte cuvinte, România nu produce suficient pentru a susține veniturile actuale ale cetățenilor, iar acest fapt generează inflație și devalorizarea leului. Potrivit datelor Eurostat, rata armonizată a inflației (IAPC) a urcat de la 8,3% în februarie la 9% în martie, 9,5% în aprilie și 9,7% în mai. În aceeași perioadă, media Uniunii Europene s-a menținut în jurul valorii de 3%. La polul opus se află Suedia, cu o rată a inflației de 1,1%, urmată de Danemarca și Cehia, ambele cu 1,8%. După România, cele mai ridicate niveluri au fost înregistrate în Bulgaria (6,3%) și Lituania (5,1%). În zona euro, principalul factor care a alimentat inflația în luna mai a fost sectorul serviciilor, urmat de energie. În România însă, explicațiile sunt mai complexe și țin în mare măsură de dezechilibre acumulate în economie.
Inflația și presiunea asupra cursului de schimb reprezintă principalele mecanisme prin care economia reacționează la politici fiscale și sociale care nu au fost susținute de creșteri corespunzătoare ale productivității. O economie cu foarte multe probleme structurale nerezolvate, cum este România, are practic o singură modalitate prin care poate compensa politicile economice fără rezultate pozitive sau politicile economice nepotrivite. Iar această modalitate este inflația. Măsurile economice și sociale luate în ultimii ani, chiar dacă multe dintre ele au avut la momentul respectiv o justificare, au fost refuzate de piață prin două mecanisme: inflația și presiunea pe deprecierea cursului de schimb. Deprecierea cursului trebuie să treacă prin filtrele unei bănci centrale care și-a propus ani la rând o depreciere de 2,5-3% pe an. Părerea profesorului este că în 2026 va trebui să-și modifice această plajă de confort spre 5%. Dacă până acum deprecierea cursului era de 2,5-3%, probabil anul acesta vom vedea spre 5%, iar inflația va contribui cu cel puțin încă 10% la deprecierea generală a economiei și a puterii de cumpărare.
Profesorul estimează că, în următorii ani, ajustarea economiei române se va produce printr-o combinație între inflație ridicată și deprecierea graduală a leului. Această combinație de 10% inflație și 5% depreciere reprezintă, de fapt, o devalorizare impusă de rigorile unei economii de piață deschise către economia internațională. Economia română trebuie să compenseze astfel, pe parcursul mai multor ani, o reaşezare de 10-15% anual în termeni de competitivitate. România nu funcționează în acest moment pe criterii de competitivitate internațională. Analistul identifică una dintre cauzele principale ale presiunilor inflaționiste în diferența dintre ritmul de creștere a veniturilor și capacitatea economiei de a genera valoare adăugată. Singura modalitate prin care am reușit să creștem substanțial nivelul de trai a fost majorarea veniturilor. Problema este că noi nu producem suficientă valoare adăugată pentru a susține acest nivel al veniturilor. Ne place sau nu, acesta este adevărul economic. Economia internațională refuză să acorde girul acestor venituri și pune presiune constantă pe curs și pe inflație. În opinia sa, dificultățile de competitivitate se reflectă și în interesul tot mai redus al unor investitori internaționali pentru România, pe fondul apariției unor piețe considerate mai atractive din punctul de vedere al costurilor și al randamentelor.
Mitroi consideră că instrumentele Băncii Naționale sunt limitate în fața unei inflații generate în mare măsură de factori fiscali și administrativi. De aceea spun că cea mai mare parte a inflației o fabricăm intern. Sigur că există și factori externi, există energie, există combustibili, există inflație importată, dar partea cea mai importantă este produsă în interiorul economiei. Dacă împărțim inflația pe componente, vedem că zona asupra căreia Banca Națională poate acționa este relativ redusă. De aceea nu cred că banca centrală ar fi putut face mult mai mult decât a făcut. Potrivit profesorului, banca centrală va continua să adopte o abordare prudentă și va evita relaxarea rapidă a politicii monetare chiar dacă inflația va începe să încetinească. Cel mai mare risc pentru economia română nu este însă nivelul actual al inflației, ci faptul că aceasta persistă într-un context de încetinire economică. Reducerea consumului începe să diminueze presiunea asupra prețurilor, însă din acest motiv România a intrat în recesiune tehnică. Astazi avem o combinație mult mai complicată. Nu mai avem creștere economică semnificativă, dar avem în continuare inflație. Este o combinație toxică, o situație în care economia este prinsă într-un clesste. Iar pentru astfel de situații nu există soluții ușoare. Soluțiile sunt cele pe care nu le place nimănui să le audă: disciplină bugetară, reducerea cheltuielilor statului și reforme structurale reale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google