Site icon TOMIS NEWS

România prelungește accesul OMV Petrom pentru încă 15 ani la hidrocarburile onshore. Perimetrul XVIII-Istria, prins în actul adițional – UPDATE

platforma omv petrom gaze

UPDATE

Guvernul a amânat miercuri o decizie în privința extinderii cu 15 ani a acordului de concesiune cu OMV Petrom pentru explorarea și producția de gaze naturale. „Decizia a fost amânată din motive care țin de context și de conținut”, a declarat miercuri Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„E o inițiativă care a ajuns prin intermediul ANRM pe masa Executivului și care nu are la acest moment o decizie. Nu a fost aprobată. Decizia a fost amânată din motive care țin de context și de conținut.”, a declarat miercuri Dan Cărbunaru.

Acordul de concesiune a fost încheiat pe 30 de ani, începând din 1997, și avea inițial 18 perimetre de explorare, dar pentru că nu a găsit resurse, OMV Petrom a păstrat doar 29% din suprafața concesionată inițial. Durata acestui acord de concesiune este de 30 de ani, începând cu data de 12 septembrie 1997, inclusiv perioada de explorare, și viza inițial 18 perimetre de explorare cu o suprafață de peste 57.000 de kilometri pătrați, se arată în nota de fundamentare. Pentru că în urma explorării nu a găsit resurse, OMV Petrom a returnat către ANRM anumite perimetre, astfel că în prezent, a păstrat 9 perimetre cu o suprafață de peste 16.000 de kilometri pătrați, respectiv circa 29% din suprafața inițială. În 2 dintre cele 9 perimetre, OMV Petrom este împreună titular cu Hunt Oil Company of Romania.

Cele două companii au solicitat Guvernului prelungirea acordului de concesiune, invocând art. 27 alin (2) din Legea Petrolului nr. 238/2004 care stabilește că „durata inițială a concesiunii poate fi până la 30 de ani, cu posibilitate de prelungire de până la 15 ani”. Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durată totală a acordului de concesiune de 45 de ani.

În solicitarea de prelungire, cele două companii au susținut că au nevoie de mai mult timp pentru explorarea resurselor de hidrocarburi disponibile, în paralel cu analiza datelor deja colectate.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Guvernul Nicolae Ciucă a introdus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un proiect de Hotărâre care prevede încheierea unui act adițional la Acordul de concesiune a unor perimetre de exploatare petrolieră încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Societatea Naţională a Petrolului „Petrom” – S.A. Bucureşti. Actul adițional prevede prelungirea duratei concesiunii cu 15 ani, până la data de 12 septembrie 2042. Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durată totală a acordului de 45 de ani.

Acordul de concesiune se referă la perimetrele: I Adjud, III-Berca-Arbănași, IV-Vălenii de Munte, V-Băicoi, VI-Târgoviște, VII-Urziceni Vest, VIII-Urziceni Est, IX-București, X-Craiova, XII-Pitești, XIII-Târgu Jiu, XIV-Marghita, XVIII-Istria. Suprafața însumată a celor 9 perimetre este de 16.725,40 de km pătrați. La perimetrele I Adjud și VIII Urziceni Est, OMV Petrom a cedat părți de 50% către Hunt Oil Company of Romania S.R.L.

„Titularii au explorat perimetrele care fac obiectul Acordului de concesiune, cu respectarea cadrului contractual si într-o manieră responsabilă, implicând un nivel al investițiilor ce a depășit în mod semnificativ programele minime de lucrări. Cu alte cuvinte, titularii nu numai că şi-au îndeplinit programele minime asumate, dar au executat şi lucrări suplimentare semnificative. Numai pentru ultimele 3 extinderi ale perioadei inițiale de explorare, respectiv 2011-2014, 2014-2019 și 2019-2024, OMV Petrom S.A. a cheltuit peste 600 mil. euro până în prezent, ceea ce reprezintă de peste trei ori angajamentul financiar pentru perioada 2011-2024. La rândul său, Hunt Oil Company of Romania S.R.L. a cheltuit în aceeași perioadă peste 86 mil. euro, ceea ce reprezintă de aproximativ 5 ori angajamentul financiar pentru respectiva perioadă”, arată Guvernul în expunerea de motive.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version