România, pe primul loc în lume la mortalitate covid. Vine misiunea OMS. Rafila (PSD): „Este fără precedent, cred, după al doilea Război Mondial…”

Alexandru Rafila, reprezentantul României pe lângă Organizația Mondială a Sănătății, avertizează că trebuie găsite rapid soluții pentru scăderea numărului mare de cazuri de coronavirus, arătând că există o legătură directă între acest număr și rata mortalității. El spune că numărul de morți înregistrat în ultima săptămână este fără precedent de la al doilea Război Mondial.

„Preocuparea foarte mare este legată de numărul uriaș de cazuri și de numărul extrem de mare de decese – suntem, pe primul loc în lume în ceea ce privește mortalitatea raportată la populație. Una dintre soluții (propuse de OMS – n.r.) este creșterea numărului de persoane vaccinate – asta e o soluție care poate să prevină valurile ulterioare, în primăvară, mai ales”, a declarat Alexandru Rafila luni la Digi24, precizând că „situația este fără precedent în regiunea europeană a OMS”.

El a mai spus că „în aceste zile, poate chiar astăzi, va sosi în țară un expert OMS specializat în astfel de situații de criză de sănătate” și s-a arătat încrezător că, împreună cu specialiștii INSP și cu reprezentanții guvernului se va găsi „o soluție să nu mai fie atâtea morți”.

„În ultima săptămână au fost 2.300 de morți, este fără precedent, cred, după al doilea Război Mondial”, a mai spus Rafila.

El a precizat că este nevoie ca soluții găsite să fie înțelese și acceptate de populație, pentru a putea fi aplicate. Alexandru Rafila a mai arătat că rata mare de pozitivare, de 25-30%, arată o transmitere intensă comunitară a virusului și avertizează că acest număr este în relație cu numărul deceselor.

„Numărul de decese va trena după câteva săptămâni de la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, adică avem o rată de fatalitate de circa 3% în ceea ce privește decesele și asta este extrem de mult la numărul uriaș de cazuri pe care îl avem”, a mai explicat Alexandru Rafila.

O întreagă familie din Giurgiu a murit luni de covid la spitalul județean din oraș. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani și părinții săi, toți nevaccinați. Cei trei au fost internați cu o formă foarte gravă de COVID și nu au răspuns la tratament. Managerul spitalului din Giurgiu, Dragoș Chivu, a declarat la Digi24 că cei trei au venit împreună la spital și, pentru că erau în stare gravă, au fost internați de urgență.

Aveau afectare pulmonară majoră. Li s-au acordat îngrijirile medicale corespunzătoare. Cel de 36 de ani a fost internat la ATI COVID, a fost intubat, dar nu a răspuns la tratament. Părinții au murit și ei. În interval de 24 de ore au decedat toți trei”, a povestit Dragoș Chivu.

El a subliniat că cei trei pacienți au venit târziu, acesta fiind principalul motiv al situației grave în care sunt cei care se îmbolnăvesc.

Vin târziu, cu afectare pulmonară gravă, nu răspund la tratament„, a spus managerul unității sanitare.

El a vorbit și despre situația complicată din spital, unde în ultimele 72 de ore au fost situații în care nu mai era niciun loc liber, iar ambulanțele așteptau în curte cu pacienți conectați la oxigen.

Ieri nu aveam nici măcar scaune disponibile, erau 78 de pacienți în UPU, 100 pe secția COVID. Situația e gravă, încercăm să triplăm garda cu alte specialități ca să facem față. Toată această suferință ne afectează”, a spus Chivu.

El a subliniat că peste 90% dintre pacienții care sunt în spital sunt nevaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost 10.141 de cazuri noi de COVID-19. Rata de pozitivare a testelor este de 29.30%. Alte 261 de decese au fost raportate de autorități, din care 238 au fost la persoane nevaccinate. La ATI sunt 1.764 de pacienți cu COVID-19.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!