România, NEPUTINCIOASĂ în fața străinilor care cumpără teren agricol! Oros (Agricultură): „În continuare cumpără prin societăţi comerciale româneşti…”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat vineri, la Oradea, că se lucrează în Parlament la modificările la legea 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole din extravilan, iar în septembrie va fi finalizată Legea cadastrului.

După ştiinţa mea, atât Legea 17, cât şi Legea cadastrului sunt în proces legislativ. La Legea 17 se încearcă armonizarea şi deblocarea tranzacţiilor apărute în noiembrie. Atunci a apărut o lege care a fost dezbătută vreo trei-patru ani, dar a fost trecută brusc în Parlament şi care a blocat vreo 70.000 de tranzacţii, fără să rezolve ceea ce legea îşi propunea – cel puţin declarativ – adică să oprească vânzarea terenurilor către străini. Orice cetăţean alfabetizat ştie că acest lucru nu se va putea întâmpla niciodată, pentru că dintotdeauna, străinii, sub forma societăţilor comerciale, au cumpărat teren şi în continuare cumpără prin societăţi comerciale româneşti pe care apoi le preiau. Singura soluţie care ar putea rezolva această vânzare ar fi ca statul să treacă ca preemptor de gradul doi, deci după rudele apropiate, statul ar trebui să cumpere acele terenuri pe care ar trebui apoi să le concesioneze fermierilor români ca să oprească acest fenomen. Se lucrează la lege ca să fie simplificată. Legea cadastrului este în faza finală, iar în septembrie, în primele săptămâni ale noii sesiuni se va finaliza”, a declarat ministrul Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, deputatul PNL Bihor Ioan Cupşa, vicepreşedinte al Comisiei juridice din Cameră, a precizat, pentru AGERPRES, că legea cadastrului va fi modificată substanţial – se vor simplifica procedurile, se va trece la digitalizare şi se vor mări sumele de bani ce pot fi alocate pentru cadastrarea generală. În cazul legii 17, deputatul Ioan Cupşa a spus şi el că se va simplifica procedura, se vor reduce termenele, astfel încât să fie protejat şi dreptul la proprietate al deţinătorilor de terenuri, dar şi interesul general legat de felul în care sunt folosite aceste terenuri, aspect ce ţine ce, până la urmă, de siguranţa naţională.

Eu cred că proiectul va trece în toamna aceasta, în septembrie-octombrie. A trecut de Senat, cu amendamente, a venit la noi. În cursul lunii septembrie vom da raport, probabil în Comisia juridică“, a conchis deputatul Cupşa.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *