Spread the love

Autoritățile se pregătesc pentru Scenariul 4 – trecerea pragului de 2.000 de cazuri – în lupta cu coronavirus. Unele măsuri caracteristice acestui moment au fost aplicate încă din Scenariul 3, cel din prezent, iar propunerile interministeriale au început să fie deja formulate.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat duminică faptul că pentru scenariul 4 al epidemiei de coronavirus COVID-19 se are în vedere ca aceia care sunt afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci să rămână în carantină, propuneri în acest sens fiind făcute deja către Ministerul de Interne pentru a fi cuprinse într-o viitoare ordonanţă militară. Tătaru a mai adăugat faptul că, în Scenariul 4, testările vor fi extinse la „tot ce înseamnă personalul medical”.

„Sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal. Trebuie să ne protejăm personalul medical, trebuie să-l avem pentru acest scenariu patru pe tot valid (…) Suntem deocamdată la o medie de vârstă a pacienţilor de 40-49 de ani. Am văzut că avem mortalitate la persoane peste 65 de ani, dar am văzut şi persoane de 45 sau 49 de ani. Există o patogenitate crescută a acestui virus. Trebuie să ne adaptăm atât noi, ca personal medical, ca minister, prin dotări, prin, eu ştiu, asigurarea a tot ce înseamnă aparatură în acest moment în secţiile de terapie intensivă”, a spus Nelu Tătaru.

Pentru Scenariul 4, vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi, pe lângă cele 2.000-2.300 care sunt folosite în faza actuală pentru persoanele confirmate cu coronavirus. Aceste spitale suport vor trebui să aducă pe lângă aportul de paturi şi pe cel de aparatură de terapie intensivă.

Duminică seară, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o ședință la care au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Marcel Vela, dar și Nelu Tătaru și secretarul de stat din cadrul MAI, Raed Arafat. Aceștia au discutat despre o nouă ordonanță militară și noi măsuri de restricție.

Vârful epidemiei în țara noastră ar putea fi la jumătatea lunii aprilie, mai spune ministrul. Iar în punctul culminant, potrivit estimărilor, este posibil ca România să aibă în jur de 10.000 de cazuri de infectare cu COVID-19.

Până duminică, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Astfel, cel mai probabil, România va intra în Scenariul 4 pe parcursul zilei de luni, 30 martie. Președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila, a precizat duminică faptul că intrarea în Scenariul 4 „este un lucru pe care trebuie să-l luăm ca atare și să ne pregătim”.

„Nu vreau să inducem o stare de panică, pentru că nu avem motive. Cazurile noi care apar sunt într-un trend așteptat care va face ca mâine, cel mai probabil, să ajungem la depășirea acelei cifre de 2.000 de cazuri care este considerată pragul pentru nivelul 4 de alertă. E un lucru pe care trebuie să-l luăm ca atare și să ne pregătim. Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor, ca să nu suprasolicităm spitalele”, a spus Rafila, care a adăugat faptul că 80% dintre cei diagnosticați fac forme ușoare sau medii și doar 20% fac forme mai grave sau critice, astfel că cei 80% ar putea fi tratați în afara spitalelor, sub supraveghere medicală.

Ce facem dacă ajungem ca Italia?

În situația în care vom ajunge ca în situația Italiei, se va pune problema ca pacienții cu forme ușoare și medii de COVID-19 să fie îngrijiți la domiciliu, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horaţiu Moldovan. Potrivit acestuia, medicii care sunt asimptomatici, dar infectaţi cu coronavirus, vor putea rămâne în unităţile spitaliceşti, să trateze pacienţii de coronavirus.

„Vom încerca să menținem necontaminate până în ultima fază spitalele mari, spitalele de urgență județene”, a mai spus secretarul de stat, care a mai explicat faptul că există spitalele private, în măsură să pună la dispoziție mai multe spații, totalizând 125 de paturi de terapie intensivă și mai sunt spitalele militare încă nefolosite.

„În situația în care vom ajunge ca în Italia, să utilizăm toată rezerva de spitalizare, atunci se va pune problema de a îngriji la domiciliu pacienții cu forme ușoare și medii”, a concluzionat Horațiu Moldovan.

CITEȘTE ȘI:

Ordonanțele Militare, aplicate de forțele de ordine: Aproape 1.000 DE AMENZI date în Constanța! „Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce ÎNCHISOAREA de la 6 luni la 2 ani”

ROMÂNIA: Numărul DECESELOR pacienților infectați cu coronavirus ajunge la 42!

BILANȚ CORONAVIRUS: 1.760 de cazuri de persoane infectate, la nivel național. Constanța: 9 persoane, VINDECATE!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *