România „dă cu tifla“ Franței și sare în brațele americanilor! MApN renunță la elicopterele „Airbus“ pentru cele de la Bell Helicopter. Chițac: „Statul român nu a jucat corect“

România se pregătește să investească în următorii ani o sumă imensă de bani, 9.3 miliarde de euro, asta în condițiile în care Armata are un buget de doar 2% din PIB, pentru a achiziționa aparatură și tehnică militară, în cadrul a opt programe majore de înzestrare a Armatei. Cele mai multe dintre acestea sunt derulate cu mari companii din SUA. Deși, nici unul dintre cele opt programe nu a fost început, fizic, Guvernul României este în discuții avansate cu cei de la compania americană Bell Helicopter despre posibilităţile de colaborare viitoare cu forţele armate şi industria de apărare românească. Concret, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a discutat cu reprezentanţii companiei Bell Helicopter despre posibilităţile de achiziționare a două tipuri de elicopterel: Bell – AH-1Z Viper şi UH-1Y Venom. Potrivit unui anunț recent al Ministerului Apărării Naţionale, în vizita făcută săptămâna trecută în SUA, ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei Bell, iar discuţiile s-au axat, cu precădere, asupra posibilităţilor de cooperare în domeniul industriei de apărare. Delegaţia MApN a vizitat Centrul Advanced Vertical Lift al Bell, iar Mihai Fifor şi CEO-ul Bell, Mitch Snyder, au discutat despre posibilităţile de colaborare viitoare cu forţele armate şi industria de apărare românească, cu accent pe două dintre elicopterele Bell – AH-1Z Viper şi UH-1Y Venom.

CITEȘTE ȘI:

Povestea corvetelor: timp și bani pierduți, politicieni aroganți și inconștienți și un șantier de mentenanță existent doar pe foaie

Conform MApN, Guvernul român evaluează în prezent elicopterele Bell AH-1Z şi UH-1Y în cadrul programului de înzestrare în domeniul apărării, acestea reprezentând cea mai nouă generaţie de elicoptere de luptă Bell şi oferă mijloacele cele mai eficiente de a îndeplini numeroase tipuri de misiuni în teatrele militare din toată lumea.

Interesant este că discuțiile cu Bell Helicopter vin în condițiile în care statul român a inaugurat, cu fast, în 2016, o fabrică de elicoptere franceze „Airbus“, la Ghimbav, în judeţul Braşov, evenimentul având loc în prezența fostului preşedinte al Franţei Francois Hollande și a premierului român de la acea vreme, Dacian Cioloș. La inaugurare, oficialii companiei Franceze Airbus Helicopters Industries s-au angajat să producă elicoptere pentru statul român după 2019. Schimbarea cu 180 de grade a politicii statului român în ceea ce privește achiziția de elicoptere este văzută de senatorul constănțean, Vergil Chițac, drept o neseriozitate a statului român în relația cu Uniunea Europeană și cu Franța, în special. Mai mult, parlamentarul spune că statul român s-a apucat de un nou program de înzestrare a armatei, care nu a fost inclus în lista celor opt aprobate de Parlament.

„O colaborare cu Bell Helicopter nu este în cele opt programe majore de înzestrare a armatei. Din punctul meu de vedere se naște o întrebare: de ce nu le terminăm pe cele opt și care, din câte am înțeles, sunt primordiale și ne luăm de altele… În al doilea rând, nu știu cum a apărut pe firmament Bell Helicopter, pentru că noi înființasem în 2016, în prezența fostului președinte al Franței Francois Hollande, o fabrică de elicoptere Airbus, la Ghimbav (Brașov). Oamenii aceia au spus că fabrică elicoptere de atac pentru toată regiunea, însă aveau nevoie de o comandă de la armata română, pentru că nimeni nu o săi creadă că elicopterele lor sunt bune dacă țara în care se fabrică nu face comenzi. Lucrurile au trenat, se pare că opțiunile au fost pro-americane, nu știu de ce, iar oamenii sunt în procesul de dezasamblare a liniei de producție și să plece de aici, ceea ce este foarte urât pentru România, mai ales că actualul președinte al Franței, Emmanuel Macron, este unul din liderii Europei. Nu cred ar fi trebuit să discutăm deocamdată cu Bell Helicopter. Nu am jucat corect în relația cu Uniunea Europeană“, a declarat Vergil Chițac pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Bâlbâieli ale MApN. Bell Helicopters introduse fără știința Parlamentului în planul de înzestrare! Chițac: „2% din PIB este prea puțin, suntem la 210 mile de un pol de putere opozant! Am avut o discuție contondentă cu ministrul Apărării”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*