Spread the love

Marți, 13 iunie a.c., în plenul Camerei Deputaților, deputatul PMP Constanța,    Robert-Nicolae Turcescu, i-a solicitat public ministrului Sănătății, Florian Bodog, să suplimenteze bugetul pentru Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Unitatea medicală se confruntă cu disfuncționalități majore în desfășurarea activității, cu repercursiuni grave asupra calității actului medical și a stării de sănătate a pacienților, din cauza bugetului subdimensionat aprobat în 2017 pentru Titlul II – cheltuieli materiale – 6.491 mii lei, respectiv 54,09% din bugetul solicitat şi puţin peste 60% din bugetul pe anul trecut.

Turcescu, la tribuna Parlamentului, despre UPU a Spitalului Județean: „Subdimensionarea bugetului pune în pericol activitatea unităţii medicale”

Robert Turcescu: Domnule ministru, faceţi ceva pentru această unitate medicală! Faceţi ceva urgent!

Suplimentaţi bugetul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, pentru că altfel ne vom trezi în mijlocul verii că mii de oameni care vin pe litoral şi au urgenţe medicale, nu vor avea unde să se trateze!

Şi asta în ciuda faptului că majoritatea celor care vin pe litoral cotizează lunar pentru asigurarea de sănătate în spitalele de stat.

Domnule ministru, nu vă mai jucaţi cu vieţile oamenilor pe banii lor!”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *