Rezultate preliminare: Maia Sandu a CÂȘTIGAT alegerile prezidențiale din Moldova! Maia Sandu – 51,71%, Igor Dodon – 48,29% (UPDATE)

UPDATE

După procesarea a 90% din procesele verbale, candidatul PAS Maia Sandu continuă să fie lider în cadrul alegerilor prezidențiale turul II. La o diferență de doar aproximativ 2% se află Igor Dodon, fiind vorba de: Sandu-51,71%, Dodon-48,29%.

Cele 12 secții de votare deschise în SUA în cadrul scrutinului prezidențial din R.Moldova continuă să voteze. Până la această oră se înregistrează aglomerație la mai multe secții. În raionul moldovean Orhei, Maia Sandu l-a spulberat pe Igor Dodon, după procesarea tuturor proceselor verbale candidatul PAS având 70,28%.

În Județul Constanța, Maia Sandu a obținut 774 de voturi, iar Igor Dodon 31. Au fost anulate 10 voturi.

Prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost de 52,69%, respectiv 1.644.510 alegători s-au prezentat la urne în total.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Compania „Intellect Group” în colaborarea cu asociația SPERO a prezentat rezultatelor exit-pollului. Conform datelor, Maia Sandu câștigă alegerile cu 54,8%, în timp ce Igor Dodon a obținut 45,2%. Sondajul a fost realizat doar pe teritoriul Republicii. Moldova. Acesta a întrunit 16.511 respondenți din 77 de localități, dintre care 9.389 și-au dat acordul să răspundă la întrebarea „Pe cine ați votat în turul doi?”. Operatorii companiei sociologice au fost prezenți la 100 secții de votare.

Maia Sandu ar putea câștiga turul II al alegerilor prezidențiale din R. Moldova și din rezultatele preliminare a after-poll-ului telefonic realizat de Comunitatea WatchDog.md și Institutul de Politici Publice. Astfel, potrivit datelor, pentru Maia Sandu au votat 54,7, iar pentru Igor Dodon 45,3. Organizatorii sondajului susțin că rezultatele ar putea să se modifice, deoarece datele au fost colectate doar de alegătorii din R. Moldova, fără cei din stânga Nistrului și fără cei din diaspora. În cadrul sondajului au fost contactate 5212 persoane, iar la momentul contactării 2904 deja votaseră, 1983 au spus cu cine au votat. Marja de eroare este de 2,2%.

Candidatul PAS Maia Sandu a declarat după închiderea urnelor din Republica Moldovca că cetățenii trebuie să fie liniștiți și să-și păstreze calmul până când nu va fi afișat rezultatul alegerilor. În același timp Maia Sandu a mulțumit tuturor cetățenilor pentru partimciparea masivă la vot.

Din păcate instituțiile statului nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor acestor alegeri. CEC a închis ochii la ilegalitățile comise. În plus nu a dat suficiente buletine de vot la secțiile unde era prezent un număr mare de votanți. De asemenea Poliția și Procuratura au închis ochii la frauda masivă. Cu toate acestea prezența la vot a fost mare. Le vom arăta că corupția trebuie să fie extirpată”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă.

Igor Dodon a avut și el în urma închiderii secțiilor de votare. Acesta a precizat în cadrul unui briefing de presă că se va abține de a da aprecieri cu privire la procesul de votare: „Vom acumula probe, după care vom ieși cu un mesaj”.

Suntem gata să învingem și să nu învingem. A fost multă ură, poate chiar aș spune, a fost multă luptă la limită, s-au trecut și liniile roșii, dar gata, alegerile s-au finalizat. Eu chem toată lumea la calm, liniște. Avem nevoie de pace în R.Moldova. Nu ne trebuie destabilizare. (…) Cum aprobăm bugetul pentru anul 2021? Cum aprobăm politica fiscală? Eu, în calitate de lider al celui mai mare partid din Republica Moldova, cu cea mai mare prezență în Parlament, mă refer la socialiști, dar și ca politician responsabil, vreau să vă spun că cu toții trebuie să ne concentrăm asupra acestor așteptări a oamenilor”, a spus Dodon.

În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova s-a confruntat candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. În primul tur, desfăşurat pe 1 noiembrie, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi, iar Igor Dodon 32,61%.

La închiderea urnelor în Republica Moldova, prezența era de 52,60%, respectiv 1.638.806 persoane.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *