Rezultate FINALE: Maia Sandu – 57,75%, Igor Dodon – 42,25%. Iohannis se duce la Chișinău

Maia Sandu câștigă turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, după procesarea a 100% din procesele verbale ale tuturor secțiilor de votare. Candidatul PAS, acumulează 57,75% din sufragii, ce înseamnă 943486 voturi, astfel câștigând turul II al alegerilor prezdiențiale. Candidatul independent și susținut de PSRM, Igor Dodon a acumulat – 42.25% (690139 voturi).

În diaspora Maia Sandu a acumulat 92,94 % din voturi.

Dodon a felicitat-o pe Maia Sandu cu victoria obținută în cadrul scrutinului prezidențial. Totuși, el spune că este gata să apere votul pe care i-au acordat cetățenii. Dodon susține că este gata să recunoască înfrângerea doar atunci când instituțiile statului vor valida scrutinul. Potrivit lui, în actualul scrutin au fost înregistrate multiple încălcări, precum împiedicarea procesului de votare, transportarea organizată către secțiile de votare din străinătate, dar și implicarea oficialilor străini în campanie.

Dodon a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă că de azi inițiază discuțiile în primul rând cu partidele care au reprezentanți în Parlament și mai poi cu grupurile parlamentare. Acesta își motivează decizia prin faptul că este necesar de evitat o criză politică. Declarația vine în contextul în care acum o săptămână în urmă Dodon spunea că nici în ruptul capului nu va face vreo coaliție parlamentară cu transfugi sau grupuri parlamentare.

Președintele ales al Republicii Moldova Maia Sandu a purtat o discuție telefonică cu Președintele Ucrainei Volodymyr Zelenski, transmite un comunicat al PAS. De asemenea,Sandu a purtat o discuție telefonică și cu Președintele României Klaus Iohannis. Maia Sandu a primit cele mai calde felicitări pentru victoria in alegerile prezidențiale și i-a mulțumit Președintelui Iohannis pentru tot sprijinul frățesc și necondiționat acordat de-a lungul anilor de către România pentru cetățenii moldoveni.

Odată cu accederea în funcția prezidențială, Maia Sandu va depune eforturi susținute pentru refacerea și consolidarea relațiilor cu România. Maia Sandu a mulțumit Președintelui Iohannis pentru felicitări și deschiderea de a avansa la un nou nivel în relația dintre statele noastre prin intensificarea și aprofundarea parteneriatului strategic pentru integrare europeană care stă la baza relațiilor între statele noastre.

Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției telefonice în această dimineață că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial.

Președintele României își exprimă încrederea că Republica Moldova va găsi calea pentru generarea unei formule politice de guvernare care să susțină clar și ferm programul reformator al Președintelui ales și abordarea sa pro-europeană. Drumul spre Europa este unul al progresului, cu reforme curajoase, în special în domeniul justiției și în privința consolidării democrației. România va continua să sprijine Republica Moldova în aceste eforturi.

În baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fundament al relației speciale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic și tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea și aprofundarea proiectelor comune, se mai arată în comunicatul administrației prezidențiale române.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *