Spread the love

La închiderea urnelor, duminică ora 21:00, cele trei institute de sondare au arătat că PSD va obţine cel mai mare număr de voturi la scrutinul parlamentar din 11 decembrie. PSD a fost favorit potrivit exit poll-urilor neoficiale. Biroul Electoral Central a acreditat trei institute de sondare a opiniei publice pentru realizarea sondajelor la ieșirea de la urne la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 11 decembrie 2016.

Alegerile parlamentare 2016 au început duminică 11 decembrie, la ora 7.00, la urne fiind aşteptaţi peste 18,2 milioane de români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară şi s-au încheiat la ora 21.00, cu primele date exit-poll. În circumscripţiile electorale din ţară au fost aleşi 308 deputaţi şi 134 de senatori, iar în circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării au fost aleşi 2 senatori şi 4 deputaţi.

La Constanța, la închiderea urnelor, duminică, ora 21:00, s-a înregistrat la nivel de județ o prezență la vot de 40,8% (256.608 persoane), iar la municipiu o prezență de 44,63% (119.349 de persoane).

Decebal Făgădău îi spune „adio” prietenului său, Florin Gheorghe

După numărătoarea voturilor la toate cele 556 de secții de votare, Biroul Electoral Județean Constanța anunță rezultatele finale:

La Camera Deputaților: PSD – 44,76%, PNL – 20,27%, USR – 8,88%, PMP – 8,59% și ALDE – 6,38%

La Senat: PSD – 45,44%, PNL – 21,64%, USR – 8,80%, PMP – 8,55% și ALDE – 6,29%

În urma rezultatelor, aflăm și parlamentarii care ne vor reprezenta în următorii patru ani:

PSD, Senat: Tit-Liviu Brăiloiu, Nicolae Moga

PSD, Camera Deputaților: Iulian iancu, Mircea Titus Dobre, Ileana Cristina Dumitrache, Radu Babuş şi George Gabriel Vişan

 

PNL, Senat: Vergil Chițac

PNL, Camera Deputaților: Robert Boroianu, Bogdan Huțucă

 

USR, Camera Deputaților: Ion-Stelian Cristian

 

PMP, Senat: Dorel Onaca (redistribuire)

PMP, Camera Deputaților: Robert Turcescu

 

ALDE, Camera Deputaților: Mircea Banias

Luni, Decebal Făgădău, coordonator al campaniei partidului în aceste alegeri parlamentare, și-a exprimat satisfacția victoriei, oferind și cifre interesante. Totodată, a punctat și convingerea că Florin Gheorghe, pe locul 6 pe lista pentru Camera Deputaților, nu va prinde un nou mandat.

„Mă bucură foarte mult prezența mai mare la vot comparativ cu alegerile locale și că a fost de două ori mai mare în mediul urban decât în mediul rural. Normal că sunt mulțumit de rezultat și aș vrea să le mulțumesc colegilor de partid, echipei de campanie, candidaților, celor care ne-au susținut și ne-au votat și mulțumesc și presei pentru echilibru, echidistanță și profesionalism, într-o campanie atipică. Este prima campanie de alegeri parlamentare care se desfășoară după un alt tipar greu de înțeles până și de mulți candidați. Câteva constatări personale: PSD a câștigat peste tot în județul Constanța, cu excepția a șapte localități. Dacă vorbim de mediul urban, a câștigat în toate orașele și municipiile, cu excepția orașului Eforie. Pe lângă cele șapte localități, a mai fost Ghindărești, unde comunitatea rușilor lipoveni a luat mai multe voturi decât PSD, dar oricum nu eram într-o competiție cu ei. Venind spre municipiu, mă bucur că din cele 210 secții de votare am câștigat în 206! La alegerile locale, contracandidatul meu câștiga în 57 de secții, acum noi am pierdut doar patru secții! (…)Vom avea cinci locuri de deputați, două de senatori, șanse de peste 90% să fie așa. Ați văzut cât contează șapte voturi în jos sau în sus, toată noaptea bănuiesc că cei de la PMP au avut inima cât un purice, pentru că nu știau dacă intră la Camera Deputaților. Evident, lucrurile s-au stabilizat, pe măsură ce cifrele devin din ce în ce mai mari, numerele mari le schimbi mai greu. Mă bucur că există în Parlament PSD și ALDE, cât și USR și PMP, este bine pentru democrație!”, a spus Decebal Făgădău.

Provocări pentru PSD

Coordonatorul de campanie a mai punctat și câteva subiecte interesante, pe care le-a numit „provocări”, făcând referire la aplecarea PSD spre zona rurală sau numărul mare de prezență la vot.

„Mergând puțin mai departe cu analiza, vă spun că am constatat așa: PSD, care era privit un partid monobloc, corupt, greu de reformat, care se adresează alegătorului din mediul rural, neinstruit, iată că, dintr-o dată, a câștigat alegerile și asta nu poate decât să mă bucure, pentru că eu îmi doresc, ca tânăr, un partid care se uită la viitor! În egală măsură, respectându-și trecutul… Pentru mine este un moment special, pentru că e a doua provocare de anul acesta. Am fost pentru prima oară în viața mea candidat și se pare că am trecut cu brio și, pentru prima oară în viața mea, am fost șeful campaniei la nivel județean și sunt mulțumit de rezultat, în sensul că ceea ce ne-am propus s-a întâmplat! La nivelul județului, PSD a obținut cu peste 10.000 de voturi în plus. Dacă la locale am avut 99.952 de voturi, acum avem peste 110.000 de voturi și mă bucur că același trend s-a menținut și în municipiul Constanța, unde la votul politic am obținut 38.500 de voturi, iar acum am obținut 46.900 de voturi! Este important pentru noua echipă a PSD că la un an și ceva de la Conferința Organizației Județene care ne-a mandatat pe Felix Stroe și pe mine, alături de echipa de vicepreședinți, am reușit să mobilizăm organizațiile locale, care sunt mai demobilizate la alegerile parlamentare și să facem față mai multor tipuri de provocări, noi pentru PSD, noi nu știam să reacționăm în fața unei prezențe mai mari la vot, ne temeam de obicei de mediul urban și mergeam mai adânc în mediul rural și, de data aceasta, am făcut față cu brio. Evident, a contat foarte mult valul național, pentru că a fost un vot de blam la adresa înșelării încrederii și la adresa formelor fără fond. E ușor să zici că ești transparent când nu faci nimic! E ca un hambar, dacă e gol lași poarta deschisă, că nu are nimeni ce să vadă. Ori, oamenii și-au dat seama că e nevoie să pui ceva în hambar și au comparat cine a făcut treabă sau cine a avut doar promisiuni”, a mai spus Făgădău.

Rezultate la nivel național

La închiderea urnelor, prezența la vot a fost de 7.212.022. Astfel, la urnele de votare din România s-au prezentat 39,49 % dintre românii cu drept de vot, cel mai mare procent înregistrându-se în judeţele Olt, 47,16%, şi Teleorman,46,29%, în timp ce în Maramureş a fost cea mai mică prezenţă din ţară, de 31,62%.

Votul românilor din străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților s-a încheiat luni dimineață, la ora 7,00, ora locală a României, odată cu închiderea ultimelor secții de votare din SUA și Canada, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).vEste vorba de secțiile din Los Angeles, San Francisco, Seattle, Portland, Sacramento, Las Vegas (SUA) și Vancouver (Canada). Ca urmare a diferențelor de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore și a decurs în condiții normale. În total, în cele 417 secții de votare din străinătate au votat 106.038 de alegători.

PSD a obținut cele mai mari procentaje la alegerile parlamentare în majoritatea județelor, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, potrivit rezultatelor parțiale după procesarea a 99% dintre voturi.

La Senat, PSD a obținut cele mai mai procentaje în județele: Botoșani — 60,50%, Brăila — 57,51%, Dâmbovița — 62,56%, Giurgiu — 66,24%, Olt — 61,57%, Dolj — 60,39%, Buzău — 64,95%, Vaslui 56,13%. În București, PSD a obținut 38,20%.

PNL a obținut la Senat cele mai mari procentaje în județele: Sălaj — 29,87%, Cluj — 27,52%, Alba — 37,08%, Sibiu — 36,54%.

La Camera Deputaților, PSD a obținut cele mai mari procentaje în județele: Dolj — 59,28%, Olt — 59,29%, Giurgiu — 64,06%, Argeș — 58,78%, Dâmbovița — 62,50%, Brăila — 57,94%, Vaslui — 57,72%, Neamț — 58,28%, Vâlcea — 54,35%, Botoșani — 59,15%, Suceava — 54,59%. În București, PSD a obținut 37,40%.

PNL a obținut la Camera Deputaților cele mai mari procentaje în județele: Sălaj — 31,57% și Cluj — 27,68%.

PSD a obținut la Senat 46,09% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică, la nivel național, și la Camera Deputaților — 45,9%, în timp ce PNL a obținut la Senat — 20,26%, iar la Camera Deputaților — 19,88%, după procesarea a 99% dintre voturi.

Conform site-ului oficial al Biroului Electoral Central (BEC), pe locul al treilea se situează USR, care a obținut 8,55% la Senat și 8,49% la Camera Deputaților. Totodată, PMP a obținut 5,34% la Senat și 5,06% la Camera Deputaților.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *