Pe 15 septembrie, asfaltul din fața Guvernului va fi obligat să suporte noroiul de pe încălțările oamenilor simpli. Ei nu vin în Capitală mânați de vreun moft de weekend, nu sunt aduși cu autocarele la ordin de partid și nici nu primesc sendvișuri ambalate în staniol pentru prezență. Vin împinși de un singur lucru: disperarea transformată în demnitate.
În timp ce birourile ministeriale miros a parfumuri de sute de euro și a cafele băute pe bani publici, în țară turmele sunt blocate la export sub pretextul incompetenței administrative, fermele își închid porțile, iar promisiunea celor 100 de euro pe hectar pentru culturile arse de secetă s-a transformat în batjocura supremă a unei pomeni de 100 de lei – sumă derizorie din care mulți agricultori nu vor primi, în realitate, nici măcar un leu.
Reducerea acestei mișcări la o simplă dispută revendicativă sau la un conflict sindical punctual reprezintă capcana clasică întinsă de propaganda oficială. Protestul din 15 septembrie tinde să devină examenul de conștiință și de maturitate al unei națiuni întregi. Este, poate, ultima barieră reală în calea confiscării definitive a României de către o hidră cu patru capete: clasa politică parazitară, birocrația arogantă a funcționarilor de stat, aparatul din umbră al serviciilor de informații și o justiție complice, selectivă și aservită puterii.
Ceea ce separă societatea românească profundă de vârful piramidei nu este doar o prăpastie materială sau discrepanța indecentă dintre venituri. Este vorba despre o fractură morală ireconciliabilă. Între omul care muncește cinstit și rețelele care controlează resursele strategice s-a sudat o castă hegemonică ermetică, ostilă oricărei forme de control democratic.
1. Politicienii de vitrină: marionetele interschimbabile
La suprafață funcționează un teatru absurd cu actori de mâna a doua. Clasa politică românească a renunțat demult la doctrine, la ideologii și la principii. Singurul meșteșug rămas este rotația mecanică la butoane, împărțirea prăzii bugetare și executarea docilă a oricărei dispoziții externe, fără cel mai mic discernământ legat de interesul național. Guvernanții noștri nu negociază, nu protejează și nu construiesc strategii pe termen lung. Ei doar mimează guvernarea prin conferințe de presă sterile, oferind o fațadă civilă unui sistem profund viciat.
2. Birocrația inertă și sfidătoare: statul împotriva propriilor cetățeni
Sub această pojghiță politică se ascunde un aparat mamut: o armată de funcționari publici numiți prin filiere de partid, pe criterii de rudenie, sinecuri sau complicități locale. Pentru această structură împietrită în autosuficiență, cetățeanul simplu nu este contribuabilul care îi plătește salariul nemeritat, ci un intrus agasant, un potențial contravenient care trebuie umilit și descurajat.
Birocrația autohtonă a perfecționat arta obstrucționării: dosare plimbate de la un etaj la altul, avize contradictorii emise cu întârziere calculată și controale abuzive, transformate în veritabile expediții de intimidare. În loc să fie partenerul producătorului, sprijinindu-l în momente de criză climatică sau sanitară, funcționarul public funcționează ca un vameș nemilos care sancționează orice inițiativă curată și încurajează doar docilitatea.
3. Păpușarii din umbră: Serviciile de Informații și Justiția cu dublă măsură
Adevărata coloană vertebrală a puterii reale este însă cuplul toxic format din serviciile de informații și segmentele-cheie din justiție. Teoretic concepute ca piloni de protecție a securității naționale și a dreptății, aceste structuri s-au autonomizat complet, transformându-se în brokeri de influență economică și arbitri politici clandestini.
De la interceptări selective și dosare ținute la sertar pentru șantajarea adversarilor incomozi, până la acoperirea marilor afaceri transfrontaliere și protejarea băieților deștepți din energie, sănătate și importuri, aceste structuri subterane dictează ritmul vieții publice. În timp ce micii producători sunt călcați în picioare de controale, marii infractori economici scapă prin prescripții negociate sau decizii date cu amânare strategică. Justiția a încetat să mai fie oarbă; ea a devenit un instrument chirurgical folosit pentru a proteja monopolurile clientelei și pentru a trimite semnale de intimidare oricui încearcă să conteste status quo-ul.
Monopolul adevărului – „Dacă nu ești cu noi, ești analfabet!”
Pentru a păstra această stare de asediu economic și social fără să riște revolte permanente, statul român folosește un aparat de teroare morală și intelectuală, amplificat de o presă aservită prin contracte publice de publicitate. Rețeta este simplă: orice cetățean care gândește pe cont propriu trebuie descalificat înainte de a fi ascultat.
Dacă refuzi să accepți deciziile aberante luate la București sau preluate fără negociere de la forurile europene, ești etichetat pe loc drept „anacronic”, „retrograd” sau „extremist”. Dacă arăți cu degetul spre colapsul agriculturii locale, spre satele depopulate și spre rafturile magazinelor pline cu alimente de import de calitate îndoielnică, ești acuzat că sabotezi parcursul european și că vrei „izolarea țării”.
Iar când vine vorba de procesul electoral, aroganța atinge paroxismul: dacă cetățeanul refuză să mai voteze candidații fabricați în laboratoarele partidelor și agreați de servicii, aparatul de propagandă decretează că poporul este „analfabet funcțional”, „needucat” sau „victima manipulării”.
Pentru această castă conducătoare, identitatea națională, rădăcina rurală și istoria nu au nicio valoare practică. Ele sunt tolerate cel mult ca motive decorative de 1 Decembrie, folosite pentru fotografii electorale în care politicienii îmbracă ipocrit cămăși tradiționale peste costumele de lux. În realitate, legătura profundă a românului cu țara sa le provoacă silă și frică, fiindcă o comunitate conștientă de propria identitate și de drepturile sale istorice este imposibil de înregimentat și refuză să fie tratată ca o masă docilă de manevră.
Minciuna diasporei – alungați de jaf, batjocoriți de la tribuna oficială
Una dintre cele mai cinice și ticăloase teze propagate de rețelele guvernamentale este încercarea de a-i discredita pe românii care își doresc o țară demnă și suverană: „Vă declarați patrioți, dar ați fugit să munciți în străinătate! De ce munciți în Occident?”
Această retorică reprezintă o jignire monumentală adusă la adresa a peste cinci milioane de cetățeni. Românii nu au plecat în pribegie din plăcere, de dragul exilului sau pentru că își disprețuiau țara, ci au fost efectiv alungați de jaful organizat de această rețea distrugătoare: politicienii hoți, funcționarii paraziți și structurile obscure din servicii și justiție.
Studiile sociologice și economice privind migrația post-decembristă demonstrează fără echivoc că exodul a fost o strategie forțată de supraviețuire. Oamenii au luat drumul străinătății atunci când combinatele și uzinele au fost tăiate la fier vechi de clientela politică, când micii meseriași au fost striviți de taxe disproporționate și când legile au fost croite exclusiv pentru companiile de casă ale politicienilor și ale apropiaților din sistem.
Acești români din diaspora — care culeg recoltele Spaniei, muncesc pe șantierele Germaniei, asigură logistica în Marea Britanie sau îngrijesc bătrânii Italiei — au trimis acasă zeci de miliarde de euro în ultimele trei decenii. Banii lor, munciți cu sudoare și sacrificiu de familie, au menținut economia națională pe linia de plutire și au hrănit satele românești, în timp ce statul a fost capabil doar să le inventeze noi modalități de taxare și să le ofere consulate nefuncționale.
A le reproșa celor plecați că își doresc ca România să își recupereze suveranitatea decizională este o ticăloșie. Tocmai pentru că au muncit în state unde legea este predictibilă, unde administrația este în slujba cetățeanului și unde munca este respectată, românii din diaspora înțeleg diferența uriașă dintre o societate funcțională și o feudă administrată samavolnic de o castă de privilegiați. Ei nu s-au dus în Europa pentru a-și renega rădăcinile, ci pentru a găsi aerul respirabil pe care regimul de la București li l-a refuzat acasă.
Radiografia distrugerii – când răbdarea cetățenilor se transformă în sentință
Criza oierilor și a fermierilor care explodează în aceste zile este radiografia perfectă a modului metodic în care clasa conducătoare sabotează economia autohtonă:
- Subordonarea strategică și pasivitatea instituțională: Când apar focare de boală, instituțiile responsabile (în frunte cu ANSVSA) reacționează prin inerție, haos și lipsă totală de viziune preventivă. Când situația scapă de sub control, soluția aleasă este cea mai brutală și mai distructivă: uciderea animalelor, blocarea nediferențiată a exporturilor și condamnarea la faliment a miilor de exploatații corecte. În loc să lupte la Bruxelles pentru mecanisme de regionalizare strictă și protejare a fermelor sănătoase, autoritățile române acceptă docile izolarea totală a pieței noastre.
- Dublul standard sufocant: În timp ce fermierul român este hărțuit zilnic de Fisc, inspectat până la epuizare de veterinari și amenințat cu dosare penale pentru cele mai mici erori de procedură, frontierele României sunt lăsate larg deschise pentru mărfuri venite din spații terțe, care nu respectă standardele stricte impuse producătorilor noștri interni. Statul creează deliberat o competiție neloială prin care își îngroapă proprii cetățeni.
- Trădarea siguranței alimentare: Hrana propriei populații și suveranitatea alimentară ar trebui să constituie obiective vitale de securitate națională pentru orice serviciu de informații demn de acest nume. În România, însă, serviciile par să considere producția internă un detaliu nesemnificativ, tolerând sau chiar patronând filierele care transformă piața națională într-o groapă de desfacere pentru surplusurile agricole externe.
Agricultorul și crescătorul de animale din România nu cer favoruri nemeritate și nu cer milă la ușa Guvernului. Ei cer dreptul fundamental de a munci, de a vinde liber rodul trudei lor și de a duce mai departe o tradiție care a asigurat supraviețuirea acestui popor de-a lungul secolelor.
Dincolo de frică – momentul în care roata se poate întoarce
Mitingul din 15 septembrie nu este doar o manifestație a agricultorilor; este o linie roșie trasată între societatea reală și statul capturat. Dacă această acțiune va trece ca un protest oarecare, dacă va fi lăsată să se stingă în indiferență, dacă va fi sabotată prin provocatori infiltrați sau îngropată în tăcere de televiziunile plătite din fonduri de partid, sentința va fi definitive – România va rămâne o feudă administrată fără scrupule de o clică toxică de politicieni, combinatori din servicii și magistrați intangibili.
Singurul mecanism care ține astăzi milioanele de cetățeni cinstiți la cheremul acestei caracatițe este frica:
- Teama paralizantă pentru ziua de mâine și pentru ratele la bancă;
- Teama micului întreprinzător că Fiscul îi va bloca afacerea la primul semn de nesupunere;
- Teama fermierului că i se vor tăia subvențiile de subzistență;
- Teama că aparatul de forță îți poate fabrica oricând un dosar penal, transformându-te din protestatar legitim în „dușman al ordinii publice” sau „agent de influență străină”.
Această teamă a fost cultivată programatic vreme de peste trei decenii. Cetățeanul a fost învățat să stea cu capul plecat, să spere la o îngăduință birocratică și să creadă că puterea celor de la vârf este absolută, veșnică și de neatins.
Însă puterea decidenților acestei țări nu vine din cer și nu este garantată prin vreun drept divin. Ea există doar pentru că noi, cei mulți, am acceptat să o delegăm și să o tolerăm prin pasivitate, tăcere și resemnare. Dacă doar pentru o singură clipă milioanele de români umiliți – cei de acasă și cei alungați peste hotare – realizează că întreaga opulență a castei conducătoare depinde exclusiv de munca, răbdarea și taxele noastre, iluzia puterii lor se va prăbuși instantaneu.
Rugămite către stăpânii de carton ai României
Așadar, pentru voi toți – politicieni de mucava, combinatori cu epoleti ascunși pe sub costume scumpe, magistrați intangibili și birocrați anchilozați în ghișee: avem o veste și o rugăminte.
Ne-am lămurit. Ați repetat-o atât de des încât v-am înțeles verdictul – noi suntem prea proști pentru voi.
Suntem analfabeți și nu putem să vă pricepem strategiile sublime prin care îngropați această țară. Suntem prea înapoiați ca să înțelegem de ce subvenția se topește de la 100 de euro la 100 de lei, de ce producția internă trebuie să moară în timp ce magazinele gem de importuri și de ce justiția voastră îi vânează doar pe amărâți, albindu-i la comandă pe marii rechini. Voi sunteți prea geniali, prea europeni, prea rafinați și mult prea progresiști pentru o țară de țărani, de înapoiați și de oameni simpli.
Prin urmare, dacă suntem o povară atât de insuportabilă pentru standardele voastre înalte, vă facem o propunere simplă: plecați voi!
Emigrați! Luați calea exilului, așa cum i-ați forțat pe frații noștri să o ia vreme de treizeci de ani. Luați-vă dosarele cu șină, ordonanțele de urgență, pensiile speciale, mandatele de siguranță națională și fițele de stăpâni și căutați-vă o altă țară pe care s-o „salvați”, s-o „administrați” și s-o „protejați” până la faliment! Căutați-vă un alt popor, mai docil, mai luminat, care să vă suporte aroganța fără să crâcnească și care să vă plătească privilegiile fără să vă ceară vreodată socoteală.
Nouă lăsați-ne pământul, animalele, munca și așa-zisa noastră „înapoiere”. O să ne descurcăm cumva, așa „proști” cum ne credeți, să ne reclădim țara din temelii. Dar fără voi!
Sorin Prioteasa – contributor TOMIS NEWS – este căsătorit și are doi copii. A absolvit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, a activat timp de mai mulți ani ca ofițer în intelligence, dar și în calitate de contractor independent în zone de conflict. În prezent, este programator în cadrul unei companii multinaționale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google