Spread the love

Publicul constănțean este invitat în zilele de 3, 4, 5, 11 și 12 iulie, la spectacolul de teatru cu temă antică, „Cioburi de poveste în Scythia Minor”. Reprezentațiile vor avea loc în zona sediului Primăriei Municipiului Constanța, începând cu ora 21:30. Vor fi puse în scenă poveștile de viață ale unor persoane reale, cunoscute din inscripțiile grecești și romane descoperite în Dobrogea.

Proiectul „Cioburi de poveste în Scythia Minor” este organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), în cadrul ariei tematice Patrimoniu Cultural Material și realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța. Scopul general este promovarea într-un mod artistic a elementelor identitare de patrimoniu cultural expuse în centrul municipiului Constanța. 

Spectacolul durează 60 de minute, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Totodată, continuă seria evenimentelor culturale în aer liber organizate de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și în acest sfârșit de săptămână, traficul rutier fiind restricționat pe aleea delimitată de strada Ștefan cel Mare și Teatrul Național Operă și Balet „Oleg Danovski”, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 14:00 – 22:00.

Sâmbătă, 4 iulie, de la ora 20:00, „Magic Swing” revine pe terasa instituției de cultură. Timp de 90 de minute, veți avea ocazia să vă reîntâlniți cu muzica de neuitat a genurilor swing, pop, rock, musical a anilor ’50,’60,’70,’80,’90.

Concepția spectacolului este semnată de Gabriela Dobre iar corpul de soliști este format din: Iulian Bratu, Maria Cernat, Raluca Dărăban, Gabriela Dobre, Octavian Minea, Bogdan Ocheșel, Cristian Parmac, Adrian Pîrlea, Silvia Simionescu, Daniela Vlădescu.

Duminică, 5 iulie, de la ora 20:00, turneul „Pianul călător” ajunge la Constanța.Aflat la ediţia cu numărul 10, evenimentul reprezintă o întâlnire desăvârșită între geniul lui Beethoven, virtuozitatea maestrului Horia Mihail și perfecțiunea pianului Steinway. „Pianul călător” va cânta în 2020 în aer liber, online şi on air, pentru un public dornic de emoţie live după o primăvară îngheţată, pentru un public care aşteaptă ca muzica clasică să revină la viaţă. Repertoriul va marca aniversarea Beethoven 250, în programul muzical fiind incluse: Sonata pentru pian nr. 14 op. 27 nr. 2 în do diez minor „Sonata lunii” – partea I, Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 “Sonata Waldstein”, 32 Variațiuni în do minor pe o temă originală WoO 80, „Für Elise” bagatelă pentru pian în la minor WoO 59.

Evenimentele vor fi organizate săptămânal, sâmbăta și duminica, de la ora 20:00, în aceeași locație, până în data de 31 august. Intrarea este gratuită.

În perimetrul asigurat de organizatori în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” este permisă participarea spectatorilor în limita scaunelor puse la dispoziție, capacitatea spațiului rezervat spectatorilor fiind de 84 locuri pe scaune.  

Potrivit organizatorilor, singurele motive de anulare a evenimentelor sunt condițiile meteo neprielnice, sau participarea instituției de cultură la alte evenimente organizate în aceleași zile în alte locații din Constanța.

Spectacolele se vor desfășura cu respectarea reglementărilor privind prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS –CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, reglementări cuprinse în Ordinul emis de către MINISTERUL CULTURII  nr.2.879 din 29 mai 2020, și de către MINISTERUL SĂNĂTĂȚII nr.967 din 29 mai 2020. Regulamentul de participare poate fi vizualizat accesând AICI!

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *