Reprezentanţii angajaților din bănci și asigurări cer ca şi ei să fie vaccinaţi cu prioritate

Consiliul Patronatelor Bancare a propus, joi, premierului și ministrului Sănătății să includă în strategia de vaccinare anti-COVID și angajații din bănci care au contact cu publicul. Inițiativa, care este susținută și asumată și de Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci, și de Patronatul Industriei Asigurărilor din România, a fost transpusă într-o scrisoare deschisă transmisă factorilor de decizie în cadrul viitoarei vaccinări, respectiv premierul interimar Nicolae Ciucă, ministrul Nelu Tătaru și doctorului Valeriu Gheorghiță, responsabil de implementarea strategiei.

Cele trei entități susțin că în strategie sunt propuși pentru a fi vaccinați cu prioritate „angajații care nu se pot distanța social”, iar angajații din bănci și asigurări se află exact în această situație:

Activitatea acestor companii, prin natura serviciilor prestate, presupune inclusiv interacțiune fizică cu publicul, ceea ce poate prezenta un risc de infectare atât la nivelul angajaților cât și al clienților. Menționăm faptul că, în acest context pandemic, sucursalele/agențiile bancare au rămas, în mare parte, deschise astfel încât să se asigure continuitatea serviciilor bancare pentru populația și companiile care nu au putut/dorit să le acceseze online. Similar, companiile de asigurări au depus toate diligențele pentru menținerea la un nivel adecvat a serviciilor care presupun interacțiune cu publicul. Astfel, în opinia noastră, includerea în special a acestei categorii de salariați care lucrează cu publicul, în primele etape de vaccinare este pe deplin justificată, întrucât va reduce riscul de propagare a virusului atât printre angajați cât și printre clienți”, se arată în mesajul adresat premierului, ministrului Sănătății și responsabilului de strategia vaccinării anti-COVID.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *