Spread the love

PDL este partidul care a dat președintele României de două ori și trei primari generali, într-o scurtă dar furtunoasă perioadă politică. Totodată, PDL l-a și salvat pe același șef de stat, Traian Băsescu, în 2007 și 2012, de la procedurile de suspendare din funcție și referendumurile naționale. Întrucât PNL și USR-PLUS au refuzat să includă și PMP în unificarea dreptei, măcar la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, Traian Băsescu, în prezent europarlamentar și șef din umbră al PMP, a anunțat că își dorește renașterea PDL, ceea ce, electoral vorbind, este un adevărat dezastru pentru actuala dreaptă.

Pe 23 martie 2013, Traian Băsescu a transmis celebrul „Adio, PD! Adio, PDL!” Din acea seară, Vasile Blaga devenea ultimul președinte al PDL, partid care o rupea definitiv din acel moment cu Băsescu. De altfel, tot de atunci, PDL începea să își trăiască ultimele zile, după o înfrângere electorală de proporții. Măsura pentru salvare a fost fuziunea cu PNL. Vasile Blaga a fuzionat atât de mult la Congresul din 26 iulie 2014 încât s-a salvat doar pe el, 90% dintre PDL-iști fiind ulterior vânați și total excluși din planurile PNL. Din fostul PDL au mai supraviețuit doar dinozaurii, precum Emil Boc, Gheorghe Flutur, George Scripcaru, Gheorghe Falcă și ușor adaptabila Raluca Turcan. În teritoriu, a fost prăpăd, iar Vasile Blaga îi calma pe foștii PDL-iști cu ideea că „am păstrat imnul”.

Cu mari probleme penale, Vasile Blaga s-a dat la fund după fuziune, apoi și-a încercat propria renaștere politică, fiind desemnat de PNL ca europarlamentar la alegerile din 2019. Și această desemnare a fost o adevărată epopee, Blaga, neconvins că va fi pus pe liste, a convocat pe 18 iulie 2018 vechii PDL-iști doar de dragul de a speria conducerea PNL pentru a-și atinge scopurile, întâlnire despre care TOMIS NEWS a relatat la momentul respectiv. După această răfuială, Blaga a obținut postul de europarlamentar, în care doarme cu patos de la alegere și până astăzi.

Nostalgia vremurilor portocalii încă îi bântuie pe foști sau actuali lideri politici din zona dreptei din toată țara, iar actualul context politic ar favoriza, dintr-o anumită perspectivă, un astfel de scenariu. Buzău este un alt exemplu clar de eșec al fuziunii, liderul PNL Cezar Preda, fost PDL, anunțând în decembrie 2017 că „eu nu sunt nepotul lui Brătianu”.

„Am să-mi fac un cadou de sărbători, am să-mi deschid un grup în cadrul PNL, numit grupul creștin-democrat/grupul conservator. (…) Trebuie să terminăm cu această răfuială în care toți foștii PDL-iști sunt aruncați afară!”, spunea atunci Preda.

Vigilent față de tragedia PDL-istă, președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, anunța pe 15 aprilie 2015 că a rezervat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sigla democrat-liberală. La PMP-iști este și astăzi cheia unei renașteri a PDL. Astfel, Traian Băsescu a declarat recent că vrea ca PMP să redevină PDL şi anunţă că îi va cere preşedintelui PNL, Ludovic Orban, să îi cedeze numele fostului partid.

„O să încerc să-l conving pe Ludovic Orban să cedeze numele de PDL pe care l-a înglobat odată cu fuziunea şi să lase PMP să reia numele de PDL pentru că osatura acestui partid este din foşti membri PDL. PDL n-a fost orice partid, a dat trei primari generali şi de două ori preşedintele României. Un partid care merită să existe. Vreau numele înapoi. Că partidul este. Schimbăm numele PMP în PDL. Cei care se simt urmaşii Brătienilor să rămână în PNL şi cei care se simt urmaşii lui Petre Roman, să vină în actualul PMP, viitorul PDL”, a spus Traian Băsescu.

PDL Constanța, la ultimul mare miting electoral; București, 2013

După ce Traian Băsescu a dezvăluit că vrea să ceară denumirea PDL de la PNL, președintele PMP, Eugen Tomac a anunțat că denumirea PDL este înregistrată de PMP. Tomac a dezvăluit că luni seara a avut o discuție cu Ludovic Orban, pentru a-i cere acestuia denumirea PDL. Ulterior, acesta a precizat însă că nu a fost vorba decât despre o informare, din moment ce PMP deține deja denumirea PDL. Tomac a mai explicat că în luna august urmează să fie organizată o ședință a conducerii PMP, în care să se discute oportunitatea schimbării denumirii în PDL. Întrucât Palaz deține marca înregistrată, acesta ne-a precizat că, în cazul Constanței cel puțin, presupusul viitor PDL va fi pe actuala structură a PMP.

Electoral, mi se pare o mișcare foarte bună, pentru că sunt foarte mulți PDL-iști care sunt nostalgici și care nu s-au regăsit probabil în PMP, dar sigur nu se regăsesc în PNL! Tehnic, nu mi se pare imposibilă mișcarea, pentru că eu am făcut demersurile necesare la vremea respectivă. Rămâne mai departe să vedem decizia politică, dacă se va materializa sau nu. Declarațiile lui Traian Băsescu și Eugen Tomac nu cred că sunt doar lovituri electorale. (…) La Constanța, un PDL pe structura PMP, așa se va întâmpla. La Constanța eu așa o văd”, a spus Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Referitor la reactivarea vechilor PDL-iști constănțeni, precum Gigi Christian Chiru – ultimul președinte al PDL Constanța sau vechea gardă Stelian Gima, Iustin Roman, Sorina Tușa, Costin Avătavului, Mihaela Andrei ș.a., Palaz ne-a precizat că… nu este cazul reactivării unor oameni care nu pot să aducă plus valoare.

Mulți chemați, puțini aleși! Acum să nu ne băgăm în spatele siglei PDL și să reactivăm oameni care nu aduc un plus politicii constănțene!”, a mai spus Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Singurul care se opune în continuare unei astfel de idei este Vasile Blaga, care consideră că nu se poate prelua denumirea vechiului PDL, acest partid dispărând în urma fuziunii cu PNL.

„Noi am făcut fuziune prin absorbție și în momentul în care se fac fuziuni prin absorbție,  celălalt partid bineînțeles că dispare. Continuatorul vechiului PDL este PNL și atât! Nu vreau să comentez ceea ce spune domnul Traian Băsescu”, consideră Blaga.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *