Renaște PDL? Blaga, la butoane. Boc neagă. „Este greu de crezut, cei doi au luat decizia fuziunii ratate cu PNL”

Nostalgia vremurilor portocalii încă îi bântuie pe foști sau actuali lideri politici din zona dreptei din toată țara, iar actualul context politic ar favoriza, dintr-o anumită perspectivă, un astfel de scenariu. În ciuda faptului că PSD se îndepărtează tot mai mult de la o săptămână la alta de la realitățile și nevoile societății românești, adversarul se lasă așteptat. PNL nu se simte prea bine, valul de entuziasm care l-a propulsat pe Ludovic Orban la șefia partidului se desumflă în direcție proporțională cu problemele din PSD și avem contextul clar în care nici unul din cele mai mari două partide din țară nu reușesc să evolueze, ci să regreseze constant.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Mobilizare grandioasă pentru un deznodământ previzibil: Dragnea, reales la Congresul PSD. Constanța, lovită cu o palmă și mângâiată cu cealaltă

Stilul de tristă amintire din epoca de aur de reconfirmare a lui Liviu Dragnea la Congresul PSD merge la pas cu deciziile tot mai proaste din cadrul PNL. De exemplu, președinții de filiale ai PNL vor fi nevoiți să extrem de activi în mediul online, dacă vor să treacă proba de foc la Consiliul Național desfășurat astăzi. Mai exact, Ludovic Orban le-a trasat acestora să dezvolte, pe platforma Facebook, o structură locală arborescentă de grupuri locale, pagini oficiale și conturi personale ale membrilor filialei și fiecare filială va dezvolta o pagină de Facebook și un site propriu care va prezenta zilnic activitatea reprezentanţilor filialei locale.

Deciziile se alătură celorlalte nemulțumiri pe care le au liberalii din teritoriu. O altă reacție de la Consiliul Național al PNL a fost a prim-vicepreședintelui Raluca Turcan, care a precizat că „USR și PMP nu au oameni care să asigure o decizie politică solidă”. Astfel, prin mesajul clar din care înțelegem că o nouă unificare a dreptei este la ani lumină distanță, mulți dintre foștii PDL-iști au început de la o vreme să transmită mesaje tot mai pline de nostalgie. De exemplu, deputatul PNL de Dâmbovița, Cezar Preda, și-a exprimat joi nemulțumirea faţă de modul cum PNL a reacţionat când a fost ales, în luna ianuarie, preşedinte al Grupului Partidului Popular European din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
„Aţi văzut, partidul meu o săptămână nici nu a vrut să dea ştirea că unul dintre membrii acestui partid a luat cea mai înaltă funcţie pe care putea să o ia vreodată”, a spus Cezar Preda, care a continuat să șocheze: „Partidul meu (PDL – n.r.) a murit! Eu am muncit cu drag în politica asta. Am şi greşit foarte mult, dar greşelile mele nu au fost greşeli pe care le conştientizam în momentul în care le-am făcut. (…) PNL este partidul meu, prin fuziune”, a mai spus Cezar Preda.

La sfârșitul anului trecut, același Preda susținea că „eu nu sunt nepotul lui Brătianu”. „Am să-mi fac un cadou de sărbători, am să-mi deschid un grup în cadrul PNL, numit grupul creștin-democrat/grupul conservator. (…) Trebuie să terminăm cu această răfuială în care toți foștii PDL-iști sunt aruncați afară!”, spunea atunci Preda.

Fuziunea, produsă în iulie 2014, este văzută tot mai prost, întrucât obiectivul de a ajunge cel mai mare partid din România nu a fost atins. În afară de alegerile prezidențiale din iarna lui 2014, liberalii au pierdut en fanfare toate procesele electorale.

Revenind la presupusul proiect al ultimilor doi președinți ai fostului PDL, Emil Boc și Vasile Blaga, învierea portocaliilor ar urma să atragă voturi atât de pe dreapta, dar şi de pe stânga, de la acei simpatizaţi ai PSD care nu se mai regăsesc în imaginea actuală a partidului, cu speranța la o cotă de popularitate şi încredere de aproximativ 10-12%.

Fostul șef PDL-ist de la Constanța este sceptic

Ultimul președinte al organizației județene a PDL Constanța, fostul senator Christian Gigi Chiru, în prezent membru ALDE, nu crede în învierea democrat-liberalilor, mai degrabă prin prisma faptului că inițiatorii sunt Blaga și Boc, artizanii fuziunii cu PNL.

„Este greu de crezut că cei doi domni vor demara un astfel de proiect, știut fiind faptul că ei sunt ultimii președinți ai PD/PDL. Din moment ce au luat decizia cu PNL, tot ei să reînființeze PDL, pare ilogic… Pot să confirm din propria experiență că procesul de fuziune a fost unul ratat, care mai degrabă a adus prejudicii celor două tabere, ca drept dovadă PNL se află la un nivel foarte scăzut în urma fuziunii”, a spus Christian Gigi Chiru, pentru TOMIS NEWS.

Palaz le-a luat sigla și le propune să… schimbe o liniuță

Pe 23 martie 2013, fostul președinte al României, actualul președinte al PMP, Traian Băsescu, a transmis celebrul „Adio, PD! Adio, PDL!” În acea seară, Vasile Blaga devenea ultimul președinte al PDL, partid care o rupea definitiv din acel moment cu Băsescu. De altfel, tot de atunci, PDL începea să își trăiască ultimele zile, după o înfrângere electorală de proporții. Măsura pentru salvare a fost fuziunea cu PNL. Vigilent față de tragedia PDL-istă, președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, anunța pe 15 aprilie 2015 că a rezervat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sigla democrat-liberală.

CITEȘTE ȘI:

PNL și PMP în alianță sau fuziune pentru viitoare alegeri? „Orban nu a dorit să discute cu Băsescu, s-a discutat doar cu Tomac”. Palaz: „Sunt unii care prind fluturi în acest sens!”

„PD sau PDL, fără Traian Băsescu, degeaba se înființează! Toată stima pentru Blaga și Boc, dar PDL, din momentul în care președintele le-a transmis „adio!”, în secunda aceea PDL a început să scadă în preferințele electoratului. Reînființarea partidului fără președintele Băsescu e doar pentru foștii electori. PDL a reprezentat „băsiștii” care în mare parte sunt acum la PMP, așa că nu văd să fim amenințați din punct de vedere electoral, chiar deloc! Cei care vor avea o problemă vor fi liberalii, PNL va avea o problemă mare!”, a spus Claudiu Palaz, pentru TOMIS NEWS. În privința siglei pe care și-a rezervat-o la OSIM, acesta ne-a mai spus:

„Vrutul e gratis! Nu am de ce să o dau… să schimbe și ei o liniuță acolo (râde)”, a concluzionat Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Boc se ascunde după deget?

Prezumtiva renaștere a PDL se va face, așadar, fără Traian Băsescu. Pe de altă parte, actorii principali ai inițiativei de spiritism politic sunt reticenți. Contactat de TOMIS NEWS, Vasile Blaga a refuzat să confirme sau să infirme inițiativa, însă primarul municipiului Cluj, Emil Boc, a negat pentru TOMIS NEWS existența unei dorințe de reînființare a PDL. Poziționarea acestuia în public este explicabilă. Metamorfozat în PNL-ist, partid cu care se afla în flagrantă contradicție până la fuziune, exclus anul trecut de Orban din lista comunicatorilor agreați pentru aparițiile televizate (la pachet cu un alt fost PDL-ist, primarul Aradului, Gheorghe Falcă), Emil Boc nu se află în situația de a-și asuma public, cel puțin momentan, o astfel de inițiativă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*