REGULI NOI pentru cei care vin cu animale de companie pe plajele de pe litoral, în extrasezon: AMENZILE ajung la 10.000 de lei

Potrivit unei propuneri legislative adoptată tacit de Senat, toți cei care vor aduce animalele de companie pe plajele turistice de pe litoralul românesc trebuie să respecte anumite reguli, chiar dacă vor veni cu acestea în extrasezon, iar nerespectarea lor le poate aduce amenzi de până la 10.000 lei. Prin propunerea legislativă care se va îndrepta în curând spre votul decizional al deputaților se vrea eliminarea interdicţiei pe care o au turiştii, și anume de a-şi aduce animalele de companie pe litoral, însă va impune o serie de reguli stricte, dar şi amenzi usturătoare pentru nerespectarea acestora. Interdicția apare în OUG 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

Dacă, în prezent, accesul animalelor pe plajă este interzis, iar proprietarii lor riscă o amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 lei, iniţiatorii propunerii spun că, de fapt, turiştii nu sunt amendaţi pentru această contravenţie, iar, de cele mai multe ori, proprietarii nu strâng deşeurile produse de câini. Printre regulile pe care le înaintează iniţiatorii propunerii se numără accesul liber pe plajă al animalelor de companie în afara sezonului estival, în timp ce, pe perioada sezonului turistic, să fie necesar acordul operatorilor plajelor în scop turistic pentru a face asta.

Indiferent de perioada din an, animalele de companie vor trebui să fie ţinute în zgardă şi lesă sau ham. Persoanele care nu vor respecta această condiţie vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 lei. De asemenea, proprietarii sau însoţitorii animalelor de companie vor fi obligaţi să aibă asupra lor pungi de colectare a deşeurilor de animale şi să le folosească. Cei care nu vor colecta şi elimina deşeurile produse de animalele lor vor putea primi o amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 lei. Aceste amenzi vor putea fi aplicate de agenţi ai Poliţiei Române şi ai Poliţiei Locale, precum şi de cei din Jandarmeria Română.

Accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne şi al câinilor utilitari ai persoanelor cu dizabilităţi va fi permis, indiferent de perioada din an şi fără a fi nevoie de acordul operatorilor de plajă, situaţie care este valabilă şi acum.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *