România a trăit, decenii la rând, sub umbra a două sisteme de pensii paralele: unul al contributivității reale, destinat milioanelor de cetățeni care au muncit o viață și au plătit darile statului, și altul, privilegiat, croit pe măsura “specialilor” – de la magistrați și funcționari de rang înalt, până la cei care au știut mereu să se conecteze la firele invizibile ale puterii. Astfel, senatorul Remus Negoi, liderul USR Constanța, taxează fără menajamente ipocrizia clasei politice, amintind că România are nevoie urgentă de o reformă autentică a sistemului de pensii. “Primul pas a fost făcut, însă adevărata reformă se joacă mai departe, nu în studiouri TV, ci în voturi concrete și corecție legislativă. Pensiile trebuie să ajungă la toți cei care au contribuit, pe merit, nu pe bază de pile și relații”, arată parlamentarul constănțean.
USR arată cu degetul exact acolo unde doare: cât timp România cultivă un sistem paralel, în care ‘privilegiații’ încasează sume obscene în timp ce marea majoritate a seniorilor abia supraviețuiesc, nu e nici demnitate, nici viitor. E, de fapt, un stat captiv, sfidător la adresa principiilor de dreptate socială, blocat într-o feudă a vechilor privilegii. Reforma pensiilor speciale nu reprezintă doar o corecție aritmetică de buget. Este un test de civilizație. Cât timp “specialii” prosperă în timp ce restul pensionarilor numără leii pentru medicamente, țara rămâne încremenită într-o nedreptate crasă. USR cere fapte, nu vorbe! Pensiile nu sunt monedă de schimb electoral, ci drepturi câștigate. România are nevoie urgentă de o resetare: merit, contributivitate, transparență – fără excepții, fără sinecuri, fără “băieți deștepți”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google