RECORD de maşini electrice înmatriculate în 2021. Modelele preferate de români

Înmatriculările de vehicule electrice din 2021 le-au depăşit pe cele realizate din 2011 până în 2019, inclusiv, iar până la finele anului se va ajunge la un total de peste 10.000 de unităţi înmatriculate în total în România, arată datele centralizate de Lektri.Co, o companie specializată în soluţii de încărcare a vehiculelor electrice. De asemenea, octombrie este cea mai bună lună din an, cu peste 780 de noi înmatriculări. Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie – octombrie 2021, s-au înregistrat 3018 noi vehicule electrice, depăşindu-se, astfel, totalul înmatriculărilor realizate din 2011 până în 2019 inclusiv.

În prezent, în România sunt 9070 vehicule electrice, iar până la sfârşitul anului specialiştii se aşteaptă la depăşirea pragului de 10.000 de unităţi. În primele 10 luni s-a raportat, de asemenea, o creştere de 52% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşteri majore (+70%) fiind înregistrate în lunile martie, aprilie, august şi octombrie. Totodată, octombrie este şi cea mai bună lună din an, cu 783 de noi înmatriculări (dintre care 17 sunt autoutilitare LCV), precum şi cea mai bună lună per total, fiind depăşită doar de decembrie 2020, cu numai patru unităţi.

Dacă analizăm datele din ultimul deceniu observăm o creştere fulminantă a vânzărilor de vehicule electrice în ultimii doi ani, în ciuda pandemiei şi a încetinirii economice ulterioare. Unul dintre factorii care au accelerat adoptarea EV este reprezentat de noile tehnologii inovatoare de care dispunem astăzi, respectiv încărcarea rapidă şi inteligentă. Perspectivele pe această piaţă rămân în continuare foarte promiţătoare, datorită ritmului rapid al inovaţiei din domeniu”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

Dacia Spring este modelul electric cu cele mai multe înmatriculări în luna octombrie 2021 – 277 de unităţi. Modelul românesc a mai avut 65 de înmatriculări în luna iunie, ceea ce îl plasează pe primul loc în topul vehiculelor electrice înmatriculate anul acesta, cu 342 de unităţi. Tot în octombrie s-a remarcat şi Tesla Model 3, cu 64 de exemplare înmatriculate (cel mai mare număr lunar pentru un model Tesla), alături de Hyundai Kona, cu 56 de unităţi, VW ID 3 cu 53 şi Renault Zoe, respectiv VW E-UP cu câte 48. Noi intrate sunt modelele Hyundai Ioniq 5 – 4 unităţi şi Tesla Model Y – 2 unităţi. Sursa citată menţionează că, segmentul high-end însumează în luna octombrie 37 de noi înmatriculări, respectiv: 10 Mercedes-Benz (7 EQC 400 4Matic şi 3 EQV), 7 Porsche Taycan (din care 5 sunt 4S), 7 BMW IX3, 6 Ford Mustang Mach-E, 5 Audi E-Tron şi 2 Jaguar I-Pace.

Potrivit LEKTRI.CO, per total, dintre cele 9070 maşini electrice din România, modelul francez Renault Zoe este lider cu 1730 de bucăţi (19% din piaţa BEV din România). De menţionat că, având la activ doar două luni cu înmatriculări, Dacia Spring a devenit deja lider pe anul curent, ceea ce înseamnă că pe termen mediu ar putea deveni un concurent al Zoe şi în topul general. Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricţii, cele mai utilizate sunt cele de tip fast charger CCS/CHAdeMO şi încărcătoarele rapide Type 2. Potrivit portalului Plugshare, în prezent sunt 1924 încărcătoare publice de aceste tipuri, dintre care 362 sunt CCS/CHAdeMO iar Type2 avem 1562. Totodată, numărul locaţiilor publice de încărcare a ajuns la 951.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “RECORD de maşini electrice înmatriculate în 2021. Modelele preferate de români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *