RECORD de CANICULĂ: Luna trecută, cea mai călduroasă lună iulie din istorie

Luna trecută, marcată de canicula din estul continentului, a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie consemnată în Europa de la debutul înregistrărilor, informează agenţia DPA. Iulie 2021 a fost semnificativ mai călduroasă decât media în mare parte din nordul, estul şi sud-estul Europei, a anunţat joi, la Londra, Serviciul european pentru Schimbări Climatice Copernicus (C3S). Zone dintre Marea Baltică şi estul Mediteranei au fost afectate de temperaturile deosebit de ridicate, canicula fiind resimţită cu precădere spre sfârşitul lunii în regiuni din sud-estul continentului.

La nivel global, luna trecută a fost a treia cea mai călduroasă lună iulie consemnată de la debutul înregistrărilor de către serviciul Copernicus, împreună cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi la mică distanţă de cea din 2016 şi din 2019. Iulie reprezintă de obicei cea mai călduroasă lună a anului, cu toate că în august se pot înregistra uneori temperaturi chiar mai ridicate. Singura lună iulie mai călduroasă înregistrată în Europa a fost în 2010, marcată de o caniculă severă care a afectat îndeosebi vestul Rusiei şi alte regiuni. De data aceasta, recordul pentru temperatura maximă stabilită într-o zi a fost doborât în Irlanda de Nord. Temperaturile consemnate în estul Islandei şi în Groenlanda s-au situat, de asemenea, mult peste valorile medii.

Serviciul european pentru Schimbări Climatice produce rapoarte lunare asupra temperaturii atmosferice, a gheţii marine şi a circuitului apei. Copernicus se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor dedicaţi, a navelor, aeronavelor şi a staţiilor meteo terestre din întreaga lume, precum şi pe statistici.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *