Realizare a sportivilor tomitani: trei medalii aduse la Constanța

Asociaţia Sportivă „Black Wolves” Constanţa anunță, luni, că s-a întors acasă cu trei medalii de aur cucerite la Campionatul Naţional de Hand to Hand Fighting, desfăşurat la Slănic Moldova, în perioada 1-2 iunie. Cei trei luptători – Rusu Cristian, Bădăluţă Adrian-Teodor şi Voiculescu Adrian – care au urcat pe prima treaptă a podiumului sunt legitimaţi ai clubului de autoapărare şi kickbox de şase luni şi respectiv un an şi au concurat alături de sportivi veniţi aproape din toate colţurile ţării.

„Ne-am pregătit intens pentru această competiţie şi sunt foarte mândru de rezultate mai ales că doi dintre ei vin la sala noastră de kickbox de puţin timp. Sunt nişte tineri foarte ambiţioşi şi muncitori cu care ne mândrim”, a declarat antrenorul Lazăr Laurenţiu-Ionuţ.

De asemenea, în cadrul festivităţilor de premiere a sportivilor, antrenorul Lazăr Laurenţiu-Ionuţ, preşedintele Asociaţiei constănţene „Black Wolves” a fost numit oficial în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Hand to Hand Fighting.

Un invitat special la festivitatea de premiere a fost campionul mondial Superkombat, Ionuţ Iftimoaie, originar din judeţul Bacău. Campionatul naţional a fost organizat de Federaţia Română de Hand to Hand Fighting, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Bacău şi al Primăriei oraşului Slănic Moldova.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*