Spread the love

Lupta politică are efecte serioase în cele mai neașteptate locuri. În comuna constănțeană Siliștea a avut loc, miercuri, ședința ordinară pe luna august a consiliului local. Consilierii liberali au părăsit sala de ședință, astfel că mai multe proiecte de pe ordinea de zi nu au mai fost dezbătute și adoptate. Întrucât intrăm în campania electorală, cel mai probabil nu vor fi adoptate nici la următoarea ședință și, astfel, mai multe proiecte comunitare vor fi amânate nejustificat de mult, în detrimentul interesului localității. Printre acestea, proiectul referitor la materialele de protecție pentru elevi, în contextul în care noul an școlar este programat să înceapă pe 14 septembrie.

„Astăzi, consilierii locali PNL, invocând diverse motive, au plecat toți din ședința de consiliul local. S-a văzut de la o poștă, că este doar o strategie pregătită înainte de ședință, pentru a nu trece hotărările de consiliu și pentru a nu avea eu, Mihai Soare, primarul în funcție și alte realizări până în alegeri.Dragi cetățeni, astăzi, nevotându-se rectificarea bugetului Comunei Siliștea, se pun în pericol, următoarele:

– proiectul de asfaltare 2

– extinderea și punerea în funcțiune a canalizării

– asigurarea de materiale de protecție ptr elevii și compromiterea începerii anului școlar

– finalizarea lucrărilor la terenurile de sport

– construirea a 3 puțuri solare ptr adăpători animale

– alte lucrări și investiții”, a transmis primarul comunei Siliștea, Mihai Soare.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *