RĂZBOI în toată regula pe moțiunea de cenzură: Dezbaterea și votul au fost din nou AMÂNATE! Simion și Orban au LUAT FOC: „Ați pus pe STOP democrația din România”

În cadrul Ședinței a Birourilor Permanente Reunite de joi s-a votat amânarea dezbaterii și votului la moțiunea de cenzură USR-PLUS-AUR până în momentul în care se va pronunța Curtea Constituțională pe conflictul constituțional invocat de Guvern. Totodată, în cadrul ședinței Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților s-a stabilit ordinea de zi pentru ședința de plen, iar moțiunea de cenzură va fi citită în cursul acestei zile.

Cu 16 voturi pentru și 7 voturi împotrivă s-a aprobat citirea moțiunii de cenzură, un pas esențial pentru a se ajunge la votarea acesteia. Faptul că s-a stabilit ziua în care se citește moțiunea de cenzură nu atrage după sine și o zi în care va fi dat un vot. Aceasta este o decizie separată.

Liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, spune că citirea și votul pe moțiune nu pot fi tergiversate la nesfârșit chiar dacă tabăra Cîțu a sesizat CCR privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament.

Nu sunt la curent cu astfel de propuneri. Moțiunea nu poate fi amânată până la calendele grecești. Constituția dă termen maxim de cinci zile. Decizia CCR invocă celeritatea în dezbatere și supunere la vot. Constituția și deciziia CCR se aplică și dacă există precedente anterioare și ulterioare. Sub nicio formă, pentru Florin Cîțu nu ar fi un câștig amânarea  moțiunii până după Congres. Acolo votul se dă pe fiecare candidat. Eu sunt în calitate de președinte al Camerei, mă ghidez după Constituție și după principiile statului de drept. Dacă nu e cvorum, ședința nu se poate desfășura. Nu e nevoie de cvorum la citirea moțiunii, e necesar cvorumul numai la ședințe la care se adoptă legi”, a declarat Ludovic Orban.

Președintele Camerei Deputaților și al PNL, Ludovic Orban, a fost pe poziții radical diferite față de colegii săi din PNL și susține că amânarea dezbaterii și votului la moțiunea de cenzură este o încălcare a statului de drept și a deciziilor Curții Constituționale.

Din punctul meu de vedere, ceea ce ați votat astăzi înseamnă o încălcare a deciziilor CRR și a statului de drept. Mai mult decât atât, există o altă decizie a CCR care spune că nu se poate prelungi dezbaterea la nesfârșit. În decizia CCR se invocă celeritatea în ceea ce privește dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură. Deciziile CCR trebuie respectate. Noi nu ne putem permite, ca parlamentari, să avem poziții, chiar dacă interesul politic ne dictează altceva. Nu pot să votez niciodată o decizie neconstituțională, care pune pe stop democrația din România. Ca atare, sunt prezent și nu votez!”, a spus Ludovic Orban.

Războiul se mută la CCR: AUR contestă amânarea votului la moțiunea de cenzură

Senatorul AUR, Rodica Boancă, a explicat că AUR va contesta la Curtea Constituțională decizia luată în Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților de amânare a dezbaterii și votului moțiunii de cenzură. Senatorul consideră că această decizie încalcă Constituția și tocmai de aceea se va ajunge cu o contestație la CCR.

De asemenea, co-președintele AUR, George Simion, a fost mai tranșant: „Votul PSD de astăzi din Birourile Permanente Reunite confirmă înțelegerea cu Florin Cîțu. Vom propune în plen azi(la citire) votarea moțiunii în termenul legal, adică marți”.

PSD după amânarea votului pe moțiune de cenzură: Riscăm să avem doi premieri

Preşedintele interimar al PSD Buzău, senatorul Lucian Romaşcanu susține că amânarea votului pe moțiunea de cenzură până după pronunțarea CCR privind posibilul conflict juridic dintre Parlament și Guvern este una normală și legală.

Baza legală e că termenul e după trei zile. Asta nu înseamnă că trei zile, ci după trei zile. E necesar să așteptăm decizia CCR să nu ne trezim că avem un premier și e demis ilegal și vine CCR și îl repune în funcție și avem doi premieri. Eu v-am explicat care e situația. Noile dezvoltări de pe scena politică incluzând această contestație la CCR ne-au influența decizia. Scopul PSD e să dărâme acest guvern cât mai repede, dar respectând legea. Lucrurile sunt foarte clare. Acest guvern va pleca, este deja plecat în acest moment, trebuie doar să respectăm legea”, a declarat Lucian Romașcanu.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că nu înțelege de ce președinții celor două Camere, Anca Dragu și Ludovic Orban, nu au convocat plenul comun al Parlamentului. „Nu înțeleg de ce Ludovic Orban a informat Guvernul după 5 zile”, a spus liderul PSD.

Este un conflict între Guvern și Parlament. Guvernul este condus de PNL, iar Parlamentul este condus de PNL și USR. Deci este un conflict în interiorul acestei coaliții. Constituția trebuia respectată categoric. Nu înțeleg de ce conducerea Camerei Deputaților prin dl Orban și conducerea Senatului prin dna Dragu nu au convocat până acum citirea moțiunii într-un plen comun. Nu trebuia luată o decizie în BPR, trebuia respectată Constituția. (…) PNL și UDMR au propus să nu aibă loc nici citirea, ceea ce era o aberație totală. Președintele Camerei și președintele Senatului ar fi trebuie să convoace plen comun, fără decizia BPR. Nu înțeleg de ce dl Orban a anunțat Guvernul după 5 zile. N-are nicio legătură dacă BPR a avut cvorum sau nu. Nu cumva ei sunt la putere și au majoritate. În acest moment au toate funcțiile în statul român”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că Ludovic Orban trebuie să-și dea demisia, dacă nu înțelege legea. PNL a încălcat Constituția, moțiunea trebuia citită deja, a mai spus liderul PSD.

Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis că moțiunea de cenzură va fi citită în ședina de joi, de la ora 16.00, dar dezbaterea și votarea va avea loc după decizia CCR.

UDMR vrea să aștepte decizia CCR, tabăra Cîțu este de acord

Reprezentanții UDMR au solicitat joi, în cadrul ședinței BPR, să se aștepte decizia CCR, iar reprezentații PNL au fost de acord. Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic între Executiv şi Parlament, pe tema moţiunii de cenzură. Parlamentul şi Guvernul trebuie să trimită la CCR punctele de vedere referitoare la sesizarea Executivului pe moţiunea de cenzură până pe 15 septembrie. Judecătorii constituţionali vor stabili ulterior când va avea loc şedinţa de judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au convocat, pentru joi, la ora 10.00, a cincea şedinţă a Birourilor Permanente Reunite pe tema moţiunii de cenzură USR PLUS – AUR. Primele patru şedinţe în care ar fi trebuit aprobat calendarul moţiunii de cenzură au fost suspendate din lipsă de cvorum.

Mai mult, liberalii din tabăra Cîţu au propus amânarea cu două săptămâni a dezbaterii moţiunii de cenzură sub pretextul verificării semnăturilor de susţinere a acesteia. Blocarea moţiunii a fost posibilă cu largul concurs al PSD, partid ai cărui membri au părăsit şedinţele BPR, lăsându-le fără cvorum.Anca Dragu şi Ludovic Orban au convocat plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ora 16.00, pentru citirea moţiunii de cenzură, însă Ludovic Orban a precizat că nu este regulamentar ca preşedinţii celor două Camere să stabilească ordinea de zi a Plenului, acest lucru fiind atributul Birourilor Permanente Reunite.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

3 comentarii la „RĂZBOI în toată regula pe moțiunea de cenzură: Dezbaterea și votul au fost din nou AMÂNATE! Simion și Orban au LUAT FOC: „Ați pus pe STOP democrația din România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *