Spread the love

Un sondaj realizat recent de Psyho Global Consult arată că Vergil Chițac, candidatul PNL, este favoritul constănțenilor pentru funcția de primar. 36% dintre respondenți susțin că l-ar vota pe acesta dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Constanța. De asemenea, actualul primar, Decebal Făgădău, se află pe locul secundar în topul preferințelor respondenților. Acesta ar fi ales de 35% dintre constănțeni, în timp ce candidatul Alianței 2020, Stelian Ion, se află pe locul trei, cu doar 14%. Sondajul indică că, în cazul unei curse electorale în doi, între Vergil Chițac și actualul edil sau Stelian Ion, Chițac ar câștiga detașat cursa electorală (cu 56%, respectiv 61% din voturi).

„Din punctul meu de vedere, cel mai important aspect este că votanții care declară că îi dau votul lui Stelian Ion ar trebui să conștientizeze că, dacă vor cu adevărat ca Municipiul Constanța să aibă un primar de dreapta, să-i acorde votul candidatului PNL – să voteze util, cum se spune, pentru că este singura șansă. Atât timp cât voturile de dreapta se împart între cei doi candidați, în continuare Decebal Făgădău se află pe prima șansă”, a afirmat Vladimir Ionaș, Director Avantgarde și Psyho Global.

Acest sondaj este perceput ca fiind fals, umflat și care are un singur obiectiv: demolarea imaginii lui Stelian Ion. Cel puțin așa consideră candidatul Alianței USR – PLUS Constanța, care a avut o replică vehementă miercuri, la scurt timp după sondajul menționat:

„De ceva vreme, Vergil Chițac și oamenii din spatele său inundă mass-media cu mesaje mincinoase de genul: Stelian Ion nu are șanse, e la 10/12/14 %. Votați-l pe Chițac! Dacă îl votați pe Stelian Ion, practic puneți ștampila pe Făgadău. Stelian Ion a făcut blat cu PSD. El este doar un iepure. Asta dovedește că este un candidat slab, fără șanse reale, fără un program cu proiecte concrete, fără alură de învingător. În loc să își promoveze ideile, să demonstreze ce calități are și ce îl recomandă să fie primarul Constanței, Vergil Chițac crede că mai poate ciupi câte un procent, măsluind sondaje și lansând atacuri subterane prin presă. A ratat cu poarta goală în 2016, când a mai candidat la primărie, ne-a determinat să intrăm în politică din cauza eșecului său, iar acum vine cu un program peticit și cu tertipuri ieftine. Astăzi, Vergil Chițac a primit forțe noi, sociologul Vladimir Ionaș. Cei doi au scos din caschetă un așa-zis sondaj și s-au apucat să ceară alegătorilor să îl voteze pe Chițac, deoarece eu aș avea, chipurile, doar 14%, în vreme ce domnia sa ar avea… 36%. O aberație care va fi spulberată de realitate în perioada următoare. Dar haideți să vedem cine este acest sociolog. În primul rând, a fost consilierul lui Viorel Hrebenciuc (condamnat penal) și a lui Sorin Grindeaunu (inițiatorul ordonanței 13). Mai mult decât atât, este finul lui Marius Pieleanu, omul de casă al postului Antena 3, locul unde își petrecea Vergil Chițac serile când noi protestam pe străzi. Iar firma care ar fi realizat această făcătură este firma deținută chiar de Marius Pieleanu. Vă reamintesc faptul că, în 2016, PNL a procedat exact la fel la București: l-a prezentat pe Cătălin Predoiu la 23-26% pentru a crea impresia unui candidat puternic. Care a fost realitatea și ce a urmat știm cu toții: candidatul PNL a obținut doar 11%, Primăria București a ajuns în mâinile Gabrielei Firea, iar alegerile parlamentare au aruncat România în brațele lui Dragnea. În ultima perioadă, toate tunurile sunt puse pe mine și pe USR PLUS Constanța. Articole de presă, conturi false pe rețelele de socializare, sondaje mincinoase. Orice numai să nu ajung la Primăria Constanța. Constănțeni, vă spun răspicat: mi-am pus în gând să scot Constanța din mizerie și să alung PSD din Primărie. Sunt singurul care vrea și poate face asta”, a transmis Stelian Ion.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *