Spread the love

Liderul senatorilor PSD Radu Preda a anunţat pe 11 septembrie noi amendamente pe care social-democraţii le vor avea la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an. Astfel, PSD susţine din nou amendamentul de creştere a punctului de pensie cu 40% şi alocarea a 400 milioane lei pentru tinerii antreprenori, în contextul în care programul Start Up Nation, iniţiat de PSD a fost un succes.

„La 1 septembrie, Guvernul PNL a luat o decizie care dezonorează pe toată lumea şi anume: nu respectă legea care prevedea că punctul de pensie trebuie indexat cu 40%. Vom căuta resurse şi vom aloca banii la bugetul de stat, în aşa manieră încât să se respecte legea şi pensionarii să primească indexarea de care au nevoie. Cele 40 de procente crescute la punctul de pensie înseamnă acoperirea nevoilor pensionarilor pentru ceea ce înseamnă sănătate, pentru ceea ce înseamnă decenţă, pentru ceea ce înseamnă normalitate. Legea este lege şi dacă PNL vine iarăşi cu aceeaşi placă pe care aţi tot auzit-o «că nu sunt bani», ar face bine să plece acasă”, a afirmat Radu Preda.

Liderul senatorilor PSD a mai vorbit şi despre un amendament al PSD care sprijină tinerii antreprenori şi a precizat că Guvernul PNL s-a ocupa şi a dat bani doar clientei politice şi s-a ocupat numai de „obligaţiile pe care le are pentru camarila  de partid”.

„Al patrulea punct pe agenda noastră de priorităţi se adresează tinerei generaţii. Ştiţi foarte bine că Start Up Nation a fost un program de succes adresat tinerilor antreprenori derulat de PSD. Acum, printr-un amendament de 400 milioane de lei la legea bugetului de stat, asigurăm rambursări tuturor acelor tineri care au avut curaj, care au pornit o afacere, care au angajat oameni, care au investit şi care astăzi riscă falimentul pentru că Guvernul PNL face doar ce ştie mai bine – se ocupă doar de clientela politică, se ocupă doar de obligaţiile pe care le are pentru camarila  de partid, iar pe toţi ceilalţi îi lasă deoparte. Acestea sunt priorităţile noastre. Cu ele mergem în Parlament zilele acestea. Cu siguranţă noi, parlamentarii PSD, vom vota pentru ele şi aşteptăm decizia celorlalţi. Până la urmă cu toţii trebuie să venim să dăm socoteală în faţa dumneavoastră”, a conchis liderul senatorilor PSD.

Alt amendament al PSD anunţat de Radu Preda este direcţionarea unui miliard de lei către consiliile judeţene, în condiţiile în care administraţiile locale sunt în linia întâi în luarea măsurilor pentru combarea răspândirii COVID-19. El a adăugat că PSD va insista şi ca legea care prevedea majorarea salariilor pentru profesori de la 1 septembrie să fie respectată.

Grupul parlamentar al PSD a eliminat printr-un amendament la proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară în 2020, formularea care indica o creştere a pensiilor cu 14%, cum a propus Executivul. Astfel majorarea va fi de 40%, cum arată Legea pensiilor. Un alt amendament al social-democraţilor prevede o creştere a salariilor profesorilor în acest an, nu din 2021, cum a vrut Guvernul.

Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat miercuri raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi pentru și unul împotrivă.

Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%. Articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14% a fost abrogat, astfel parlamentarii au decis „menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea de 1.775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare în integralitate a legii referitoare la sistemul public de pensii”.

Comisiile au mai adoptat un amendament prin care se majorează sumele repartizate UAT-urilor cu 1 miliard de lei, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale.

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Tot în şedinţa de miercuri, comisiile au decis majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, adică din acest an.

Un alt amendament adoptat spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.

Comisiile de buget au aprobat, de asemenea, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru programul Start-Up Nation.

Deputaţii şi senatorii au mai suplimentat bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.

Toate amendamentele adoptate au fost propuse de PSD. La dezbaterile din comisii nu au participat parlamentarii PNL.

Liberalii atacă la Curtea Constituțională. Iohannis: „PSD vrea să detoneze finanțele publice”

Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, acuză PSD că a dat foc României prin modificarea rectificării bugetare astfel încât pensiile să fie majorate cu 40%, aşa cum prevedea legea iniţial, nu doar cu 14%, aşa cum a stabilit Guvernul Orban. Roman anunţă că PNL va ataca la CCR orice decizie care duce la majorarea cheltuielilor bugetare.

„Într-o singură ședința, cea reunită a comisiilor de buget-finanțe, din Camera Deputaților și Senat, un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul național. Spun un PSD ilegitim, întrucât toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România și minorități naționale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scena de Marcel Ciolacu și compania. După eșecul moțiunii de cenzură, este a doua oară în doar o luna de zile, când PSD devine nefrecventabil pentru întreg Parlamentul. PSD nu ar fi putut obține cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără “votul de aur” al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian. Adoptarea raportului, precum și a altor proiecte cu impact bugetar uriaș (pensii, salarii profesori, alocatii, ISR, Start Up, catedrala și facilitați învățământ) înseamnă pe o perioadă de 4 luni din anul 2020 și pentru 2021, un total de circa 65 miliarde de lei. Tunul pe care PSD îl dă României lovește în siguranța fiecărui cetățean, pentru că azi PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând în evaluările agențiilor de rating. PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a României. PSD, numele tău este iresponsabilitate!”, a transmis Florin Roman.

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri seară declarații de presă la Palatul Cotroceni (AICI și AICI) și, cu acest prilej, a precizat că este foarte întristrat.

„Pot să vă spun un lucru care sincer m-a întristat și chiar m-a surprins un pic. Azi în comisiile de buget reunite PSD-ul cu sprijinul unor traseiști a votat cu amendamente proiectul rectificării bugetare și dacă s-ar aplica tot ce au votat PSD-iștii ar costa peste 6% din PIB în restul acestui an și anul viitor. Acești bani nu există și constatăm că PSD nu a învățat nimic și vrea să detoneze finanțele publice ale României. Astfel de apucături electoraliste am mai văzut la PSD-ul lui Dragnea din 2016, se vede că PSD nu a inventat nimic nou și reia același ciclu de promisiuni fără acoperire în speranța că vor prinde câteva voturi, dar nu vor prinde”, a spus Klaus Iohannis.

Totodată, președintele PNL, premierul Ludovic Orban, acuză PSD că „a băgat România în faliment”, prin adoptarea în comisiile parlamentare a unor amendamente la rectificarea bugetară care ar genera cheltuieli de peste 6,3% din PIB.

„Astăzi PSD (…) a băgat România în faliment. În comisiile de buget-finanţe, o majoritate PSD de 20 de oameni care sunt aflaţi în delir, după părerea mea, au generat cheltuieli de 6,3% din PIB prin amendamentele depuse la rectificarea bugetului şi, în acelaşi timp, la propunerea marelui finanţist Orlando, valetul lui Vâlcov, au adoptat un alt amendament prin care România nu se mai poate împrumuta, pentru că au redus de la 47% la 40% din PIB nivelul maxim al datoriei publice. (…) Ăştia au băgat România în faliment astăzi. Dacă nu se trezeşte Parlamentul şi nu blochează acest raport de-a dreptul imbecil, care este împotriva României, România riscă să fie retrogradată de toate agenţiile de rating, România riscă să nu mai aibă capacitate să facă faţă plăţilor, România riscă să iasă de pe harta economiilor, societăţilor civilizate. Asta vrea PSD, să nu mai aibă Guvernul bani de salarii, de pensii, de investiţii, de ajutoare sociale (…), asta vrea PSD, să-i lase pe români săraci, fără bani şi România în afara lumii civilizate. Un astfel de partid nu mai merită votat de niciun român. (…) Ne vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen. Le mulţumesc partenerilor din USR-PLUS, PMP, UDMR, Grupul minorităţilor, care nu au participat la acest masacru al finanţelor publice româneşti, care s-a petrecut astăzi în Comisia de buget. Ne vom lupta în Plen să respingem acest raport, vom solicita retrimiterea la comisie pentru refacerea raportului, în cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la Curtea Constituţională şi vom modifica aceste prevederi care, repet, aruncă România în faliment. (…) România nu are nevoie de duşmani externi, pentru că are cel mai periculos duşman intern, care este PSD”, a spus Ludovic Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *