RATC se transformă în CT BUS. Făgădău, către opoziție: „Vă blocați în niște fleșculețe!”

Consilierii locali municipali s-au reunit, miercuri, în ședință ordinară, în cadrul căreia au dezbătut mai multe proiecte, multe dintre ele fiind legate de Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța. Însă, cel mai important dintre acestea a fost cel legat de reorganizarea RATC în societate pe acțiuni cu denumirea „CT BUS S.A.”

CITEȘTE ȘI:

„Undă verde” pentru autobuze electrice. Făgădău anunță transformarea RATC în CT BUS

Această reorganizare a fost anunțată acum mai mult timp și abia la ședința din octombrie s-a ajuns la pasul administrativ de punere în aplicare. Deși, proiectul a fost adoptat cu 19 de voturi pentru și șapte abțineri, consilierii majorității nu au fost scutiți de cei din opoziție, care au avut mai multe aspecte de reclamat. Iritat de lungirea discuțiilor, primarul Decebal Făgădău a intervenit:

„Mi-aș fi dorit să vă pese mai mult de transportul în comun din Constanța, decât de o denumire. Actualii membri ai CA ai RATC au mandate, în urma unei proceduri de selecție, pentru patru ani. Dacă vreți, putem să-i ținem pe dânșii la RATC, care nu va mai exista și să realizăm o altă procedură de selecție, atâta vreme cât vorbim de reorganizarea unei entități juridice și să ne trezim cu patru procese. Aceste întrebări nu știu de unde v-au venit, dar în orice caz nu din cunoașterea legii. Efectiv, transformăm o Regie existentă cu structuri funcționale, într-o altă formă de organizare juridică. Nu umblăm la membri, la statutul de personal, la buget, ci aprobați, dacă doriți, reorganizarea!”, a spus Decebal Făgădău.

Reorganizarea RATC se face în baza contractului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, din decembrie 2016 și deși Regia va fi în viitor S.A. va avea un acționar unic, respectiv municipiul Constanța. CT US S.A. va prelua toate bunurile imobile ale fostei Regii și se va păstra organigrama actuală. Capitalul social inițial înscris este de 90.000 lei, împărțit în 9.000 de acțiuni nominative, fiecare cu o valoare de 10 lei. Totodată, actualul director general al RATC, Bogdan Niță, va fi mandatat să îndeplinească toate formalitățile privitoare la reorganizarea Regiei.

Cu același prilej, consilierii locali au trebuit să aprobe și componența Consiliului de Administrație al viitoarei CT BUS și, evident, au avut loc ciondăneli și la acest capitol.

„Am propus acest nume, toate companiile și toate reorganizările vor purta sintagma „CT”, de la Constanța, așa că așteptați-vă… dacă vreți, veniți cu alte propuneri, nu am nici un fel de problemă, faceți în cadrul audiențelor politice ce pol vreți, ce sondaj, voi ține cont de el în funcție de dorința mea sau nu, pentru că până una sau alta eu răspund în fața constănțenilor. Regia de transport are nevoie de CL mai mult decât a avut vreodată și văd că vă blocați în niște fleșculețe”, a mai spus primarul Făgădău.

Astfel, Gheorghe Ungureanu va fi președintele viitorului CA (16 voturi pentru, cinci împotrivă și cinci anulate), iar Bogdan Niță (17 voturi pentru, patru împotrivă și cinci anulate), Cristian Fuior (idem) și Aristide Cătălin Dumitrache (16 voturi pentru, cinci împotrivă și cinci anulate) vor fi membri.

Făgădău: „În acest mandat toată flota o RATC să fie înlocuită”

Mai departe, consilierii locali au avut de dezbătut și un proiect privind aprobarea participării municipiului la programul „Îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”.

Practic, un acord de principiu pentru participarea la programul inițiat de Administrația Fondului pentru Mediu, care trebuie trimis până pe 2 noiembrie a.c. Opoziția a semnalat imediat:

„Nu știu dacă mai aveți timp, pentru că trebuie să trimiteți până poimâine”, a precizat consilierul liberal, Raluca Trandafir.

Intervenția l-a determinat pe primarul Făgădău să ia din nou cuvântul.

„Ați aprobat participarea municipiului la un proiect național. În funcție de răspunsul pe care-l vom avea din partea celor care gestionează acest program național, vom vedea dacă investim într-un proiect sau nu. Este un prim apel. Legislația s-a tot modificat prin ordine de ministru, prin ghiduri, iar noi am vrut să avem cât mai aproape de termenul de depunere o privire de ansamblu a întregului program, pentru că sunt mai multe alternative: să continuăm cu autobuzele electrice, să apelăm la CNG (gaz natural comprimat), la hibrid sau alte surse. Noi trebuie să transmitem doar acest acord al municipiului, o formalitate, pentru că am vrut să vedem cum evoluează și celălalt proiect cu 41 de autobuze, care sunt costurile neeligibile, dacă putem folosi stațiile de încărcare dintr-un proiect în alt proiect – pentru că sunt surse de finanțare diferite – toate aceste detalii tehnice puteau fi depășite dacă, la comisie, o chemați pe doamna director Merlă, fără nici un fel de problemă. Dacă s-a ivit o oportunitate, nu văd de ce nu am exploata-o la maxim. Vă spun că în acest mandat toată flota o RATC să fie înlocuită și vorbim de un efort substanțial, nu de decizii fără o minimă analiză. În situația în care participarea municipiului va fi aprobată, de a conveni cu un proiect concret, colegii de la actualul RATC lucrează deja la dimensionarea unei flote suplimentare, astfel încât pe măsură ce noua societate va înlocui noua Regie, să ne gândim cum putem suplini operatorii care astăzi deservesc cartiere pe care astăzi RATC nu le operează. Avem zone noi ale Constanței, cu străzi înguste și va trebui să ne gândim cu ce tip de flotă, cu ce pas orar va trebui să operăm aceste zone. (…) Vă rog: nu rămâneți ancorați în formă, ci aplecați-vă asupra fondului transformării companiei de transport public. Este un subiect extrem de important, care contează foarte mult pentru viitorul orașului”, a spus Făgădău.

Toți consilierii au votat pentru adoptare, în afară de consilierul liberal Mihaela Andrei, care s-a plâns că nu a putut intra în posesia proiectului, întrucât acesta nu avea o expunere de motive sau o notă de fundamentare și, prin urmare, și s-a abținut.

CITEȘTE ȘI:

Autobuze „Isuzu Cityport“, introduse în transportul public din Constanța la finele acestui an?! RATC: „Vom beneficia de noile autobuze cu tehnologie japoneză“

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*