Spread the love

Pandemia de coronavirus pune autoritățile pe jar. După mai mult zile în care s-au stabilit și promovat regulile de conduită socială și de igienă, s-a trecut la recomandarea scurtă și clară, la nivel național: STAȚI ACASĂ! Concomitent, însă, nu a existat o practică unitară în ceea ce privește dezinfectarea străzilor din municipiile reședință de județ, fiecare administrație locală mobilizându-se pe… propria răspundere.

În zona de sud-est, primul oraș care a anunțat că va dezinfecta toate străzile a fost… Constanța. Primarul Decebal Făgădău a anunțat sâmbătă, 14 martie, că săptămâna va debuta cu această inițiativă. Galațiul s-a mișcat însă mai repede și, duminică, 15 martie, primarul Ionuţ Pucheanu anunța, sub sloganul „prevenire, sănătate, responsabilitate”, faptul că străzile din oraș sunt dezinfectate cu o soluție pe bază de clor. La fel s-a procedat și la Tulcea, în aceeași zi, viceprimarul Andaluzia Luca anunțând faptul că „chiar dacă nu au fost acoperite toate străzile din oraş, acţiunea de dezinfectare va continua zi de zi, atâta vreme cât va fi nevoie”.

Călărași a început dezinfectarea străzilor luni, 16 martie și, a doua zi după orașul de pe malul Borcei, în Constanța demara în forță o acțiune identică, cu mențiunea primarului Decebal Făgădău că dezinfectarea se desfășoară… non-stop, zi și noapte, pe toate străzile, iar echipe de voluntari dotate cu atomizoare au dezinfectat platformele de gunoi. De altfel, la Constanța, încă din 14 martie a început operațiunea de dezinfectare a piețelor agroalimentare, acțiune care se desfășoară în fiecare seară. Tot marți, 17 martie, primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat faptul că străzile și stațiile de autobuz sunt stropite săptămânal cu soluție dezinfectantă pentru suprafețe – PROCID Forte. Totodată, sunt supuse acțiunii de dezinfectare o dată pe săptămână și cele 173 de stații de autobuz.

Codașul în acest top este primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, care abia vineri, 20 martie, după ora 19:00, a demarat dezinfectarea străzilor din oraș, doar pe arterele principale.

SIMILARE:

DONEAZĂ pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

BILANȚ CORONAVIRUS: 59 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. 367 în total, în România! La Constanța: 25 de cazuri confirmate

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța: „Nu avem NICI UN CAZ cu evoluție gravă. Medicii vă roagă să STAȚI ACASĂ!”

Aprobare în CJSU: 1.500 de români din zona roșie din Italia, repatriați cu avioanele. Vor intra în carantină în… stațiunea Mamaia

Instituțiile de cultură din județul Constanța se mută… online

CT BUS: „Scaunele din autobuze sunt marcate pentru a se respecta distanța minimă de siguranță”

Campanie umanitară a JCI Constanța, pentru persoanele aflate în autoizolare sau izolare și fără posibilități materiale

Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța. S-au alocat 2,5 milioane lei pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Poliția Locală îi trimite acasă pe bătrânii constănțeni care umblă brambura prin oraș

Stelian Ion, ieșit din izolare: „DSP nu mai face față! Hârțogăreala ne omoară, la propriu! Doar dosar cu șină nu mi-au cerut…”

Făgădău cere Guvernului SCUTIREA pe TREI LUNI a taxării operatorilor din turism

Țuțuianu cere Guvernului plafonarea prețurilor la alimentele de bază și medicamente

În Constanța a apărut o linie telefonică gratuită HELPLINE: Consiliere pentru reducerea efectelor izolării la domiciliu

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *