Răscolirea gunoiului din containere, job de zi cu zi? Polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni pentru scormonitul prin deșeuri

Polițiștii locali din Constanța au acționat pentru descurajarea și prevenirea faptelor antisociale de pe raza competență și în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, asigurarea circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal și modului în care se intervine în domeniul public.

În urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali au fost aplicate 226 amenzi contravenționale în valoare totală de 54.995 de lei.

„Redăm cu titlu de exemplu câteva din faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos: Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 19 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru consum de alcool în spații publice, tulburarea liniștii publice fără drept, adresarea de injurii și expresii jignitoare și alte fapte ce țin de buna conviețuire; OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 77 sancțiuni contravenționale și 156 puncte de penalizare pentru opriri/staționări neregulamentare efectuate pe artele și bulevardele principale din centrul municipiului Constanța; H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 44 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei, răscolirea gunoiului din containere, nerespectarea de către conducătorii auto a prevederilor legale privind zonele în care se interzice staționarea sau parcarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă admisă mai mare de 2,4 tone sau destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, indiferent de forma de deținere, etc. Totodată, facem mențiunea că ieri s-a derulat o acțiune tematică privind combaterea comerțului ambulant ilicit și asigurarea stării de curățenie în perimetrul aferent pieței agroalimentare Tomis 3. Au fost aplicate 16 amenzi contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța și H.C.L nr.427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, iar cuantumul total al acestora s-a ridicat la suma de 12.400 lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscarea mărfurilor destinate și folosite la săvârșirea contravențiilor, iar în cazul operatorilor economici s-a dispus măsura de încadrare în prevederile actelor administrative eliberate de către autoritatea publică locală. Zona menționată anterior a fost igienizată de către lucrătorii firmei de salubritate“, se arată într-un raport al Poliției Locale Constanța.

CITEȘTE ȘI:

Amenzi de aproape 300.000 de lei, aplicate de polițiștii locali constănțeni, în numai o săptămână

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*