Răsăuțeanu (PSD) îi solicită primarului Chițac să RENUNȚE la retragerea licențelor de taxi: „Este INADMISIBIL să lăsăm 500 de familii fără un venit!”

Liderul de grup al consilierilor locali social-democrați, Costin Răsăuțeanu, solicită primarului Constanței Vergil Chițac să revizuiască proiectul de regulament privind serviciile de taxi. Răsăuțeanu atrage atenția că orice comportament civilizat în serviciul public este benefic, însă asta nu are nici o legătură cu… falimentarea oamenilor.

Amintim că Primăria intenționează, prin respectivul regulament, să retragă aprox. 500 de licențe de pe piață. În acest sens, vorbim despre 500 de familii care vor rămâne fără nici un venit. Joi, liderii taximetriștilor constănțeni s-au întâlnit cu Horia Constantinescu și viceprimarul Ionuț Rusu. Inițial, dezbaterea trebuia să aibă loc online, însă revolta taximetriștilor – care au amenințat că blochează orașul în fiecare zi, timp de o lună – i-a determinat pe reprezentanții municipalității să accepte varianta dezbaterii față în față, fără însă ca Primăria să anunțe public acest aspect.

„Avem obligația morală ca în această perioadă să avem grijă de oameni și să facem tot ceea ce putem pentru a salva locurile de muncă. Este inadmisibil ca peste 500 de familii să rămână fără un venit! Primăria nu trebuie să reducă numarul licențelor de taxi. Pe cine ajută efectiv această reducere a licențelor? Care este scopul? De ce acum? Este o perioadă total nepotrivită să avansezi astfel de măsuri care calcă în picioare drepturile unor oameni care vor să își câștige pâinea. Argumentele avansate de către conducerea primăriei sunt total neinspirate fără a ține cont de acest context pandemic care a lăsat aproximativ 20.000 de constănțeni fără un loc de muncă. Avem nevoie de înțelepciune și echilibru atunci când facem legi locale care influențează viața constănțenilor. Este adevărat că trebuie să promovăm decența și să încurajăm comportamente civilizate în orice serviciu public. Nu întotdeauna constănțenii au fost mulțumiți de anumite atitudini, dar trebuie să ne gândim la oameni și la nevoile acestora. Nu putem spune că priăaria a organizat o dezbatere pe acest regulament. A fost mai degrabă o întâlnire organizată la presiunea Camerei taximetriștilor. S-a mimat pe ascuns o dezbatere publică. Nu este normal. Nu putem accepta astfel de porniri autoritare pe subiecte care afectează viitorul și stabilitatea financiară a unor familii”, a spus Răsăuțeanu, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *