Site icon TOMIS NEWS

Răsăuțeanu (PSD) i-a solicitat primarului Chițac RETRAGEREA municipiului din ADD Constanța. „Bănuiesc că ați văzut acel raport făcut așa la mișto!”

rasauteanu

Consilierii locali municipali s-au reunit miercuri în cadrul unei ședințe extraordinare, cu prilejul căreia – printre altele – a fost dezbătut și adoptat proiectul de buget al municipiului Constanța pe anul în curs. Până la votul privind bugetul orașului, liderul de grup al consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, l-a abordat pe primarul Vergil Chițac, cu privire la apartenența Constanței la ADD Constanța:

„Grupul PSD vă solicită sistarea plăților către ADD și, de asemenea, să luați în considerare foarte serios retragerea municipiului Constanța din această asociere care cel puțin nouă ni se pare dubioasă. La ultima ședință, am solicitat atunci o prezentare mai serioasă a raportului. ADD a venit cu un raport, care din punctul nostru de vedere a fost făcut pe genunchi, în bătaie de joc și am solicitat atunci să se revină cu o detaliere mai serioasă, care să cuprindă întreaga activitate a ADD pe anul 2023. Nici până în ziua de astăzi nu am primit răspuns așa cum ni s-a promis de către conducerea ADD. Este inadmisibil să acceptăm un asemenea comportament, în bătaie de joc pe banii constănțenilor. Noi, PSD, condamnăm ferm lipsa de profesionalism și corectitudine a acestei asociații. Pe de altă parte, credem că activitatea ADD – pe care ați înființat-o dvs. – va arăta de fapt cât ați putut să faceți și cred că nu vă face cinste. Tocmai de aceea cred că se impune o atenție sporită să vedeți ce se întâmplă acolo și de ce nici până astăzi, noi, consilierii locali, nu am primit o detaliere serioasă în ceea ce privește bugetul și cum s-au cheltuit banii constănțenilor. Bănuiesc că ați văzut acel raport făcut așa la mișto”, a spus Răsăuțeanu.

De asemenea, social-democratul a solicitat edilului urgentarea finanțării proiectelor depuse de PSD:

„Apreciem și considerăm că proiectele pe care le-am depus au fost destul de mult ținute în stand-by și vă solicităm pe această cale să demarați cât mai repede identificarea spațiilor pentru înființarea celor patru centre de asistență medicală și recuperare pentru vârstnici și, bineînțeles, să dăm drumul cât mai repede la elaborarea studiilor sau documentațiilor pentru șoseaua de coastă cu promenadă și pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu”, a mai spus Răsăuțeanu.

În replică la solicitarea consilierului PSD, primarul Chițac a recomandat „pașii legali” într-un astfel de demers, prin reprezentantul CLM în Adunarea Generală a Acționarilor, respectiv viceprimarul Ionuț Rusu:

„Eu sunt obișnuit așa că primarul e de vină și probabil pentru că apune soarele, însă vă rog să înțelegeți și dvs. și toată lumea: ADD are ca acționar CLM Constanța! ADD are consiliu director și o AGA! Reprezentantul nostru în AGA este domnul consilier și viceprimar Ionuț Rusu. Dacă doriți asta și nu obiectez, hai să parcurgem pașii legali. Decideți în CLM ca reprezentantul AGA să solicite toate documentele. Eu pot să sistez plățile, dar nu știu în ce măsură pot să fac asta atâta timp cât nu avem o decizie a CLM și a AGA! Procedați în consecință și totul va fi în regulă”, a spus primarul Chițac.

Răsăuțeanu nu a fost mulțumit de răspunsul edilului, insistând ca primarul Chițac să își asume eșecul politic al Asociației:

„Îmi aduc aminte: Dvs. ați promovat proiectul prin care ne-ați solicitat acordul să aderăm la ADD, care promitea că va curge lapte și miere. Haideți să veniți cu un proiect – după ce veți face o analiză și vă veți convinge că lucrurile nu sunt în regulă acolo – cred că singur veți decide ca municipiul să iasă din această asociație. La acest moment, când vorbim astăzi, există un motiv temeinic să suspectăm că acolo s-au întâmplat lucruri pe care cineva le ascunde, altfel am fi primit noi toți acel raport făcut cum trebuie, din respect față de constănțeni și instituția CLM!”, a mai spus Răsăuțeanu.

„Eu fac o adresă, însă e posibil să întâmpin un refuz! Solicitați dvs. – consilierii locali – printr-o decizie, prin reprezentantul în AGA! Introduceți un punct distinct pe ordinea de zi a CLM!”, a încheiat Chițac.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version