Rareș Bogdan se plasează ÎMPOTRIVA alianței PNL – PSD: „Este NEFIREASCĂ! NU ne iubim și am trecut cu greu peste credințele noastre!”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că alianța liberalilor cu PSD s-a materializat „strict pentru interesul național al României”.

Suntem extrem de maturi și, chiar dacă am trecut cu greu peste declarații făcute, peste credințele noastre, peste sufletul nostru, am considerat că în acest moment România are nevoie de o majoritate stabilă”, a spus eurodeputatul, duminică, pe B1 TV.

Ea este nefirească. Tot ceea ce am spus eu, președintele Iohannis, Florin Cîțu, liderii noștri de-a lungul timpului nu retragem pentru că nu avem niciun motiv să retragem. E pur și simplu o alianță care e făcută strict pentru interesul național al României în acest moment. Nu este iubire, nu este nici amăgire, nu suntem nici îndrăgostiți și nici nu îi iubim pe cei din PSD, nici ei pe noi. În schimb, suntem extrem de maturi și, chiar dacă am trecut cu greu peste declarații făcute, peste credințele noastre, peste sufletul nostru, am considerat că în acest moment România are nevoie de o majoritate stabilă. Am privit ce se întâmplă în nordul României și ce e foarte previzibil că se va întâmpla, am văzut ce se întâmplă în zona noastră din punct de vedere geopolitic, am văzut ce se întâmplă din punct de vedere al celor 29,4 miliarde care înseamnă un adevărat Plan Marshall pentru România”, a declarat liberalul.

El a oferit exemplu altor state care au fost sau sunt conduse de coaliții formate din partide cu doctrine divergente.

Dacă italienii au reușit să se pună la masă aducându-l pe Draghi, un om din afara sistemului politic, premier pentru a sta stânga cu dreapta – chiar dreapta extremă a lui Salvini – la aceeași masă guvernamentală și de a da o coaliție funcțională, dacă în Israel șase partide, dintre care unul fundamentalist arăbesc, celelalte partide din zona israeliană, unul dintre ele naționalist, au putut să stea la aceeași masă pentru a da pe sistem rotativ un premier împotriva lui Bibi Netanyahu și pentru a duce Israelul mai departe, dacă în Olanda lui Rutte au reușit după 294 de zile să dea în sfârșit Olandei un guvern, iar în Belgia după doi ani de zile stânga și dreapta, care s-au războit ani în șir, luând și exemplul Germaniei, unde după aproape 47 de ani de război politic stânga din SPD a stat la aceeași masă cu dreapta din CDU și FDP pentru a da o majoritate înainte de actuala majoritate, (…) am zis, încercăm și în România, pentru că interesul național al acestei țări, chiar dacă par cuvinte mari, cuvinte empatice, este mai important decât lucrurile care ne despart”, a adăugat Rareș Bogdan.

PNL a încercat să își păstreze doctrina, mai spune prim-vicepreședintele partidului.

Am încercat să ne păstrăm doctrina, ideologia, proiectul nostru liberal pentru România și în același timp să încercăm, împreună cu cei care au cel mai mare număr de parlamentari, că ne place sau nu ne place, luat în urma alegerilor din urmă cu un an de zile, să construim o majoritate”, a mai afirmat Rareș Bogdan.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *