Spread the love

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a fost, luni, prezent la sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP), unde, alături de directorul general al instituției, Lucian Lungoci, a prezentat raportul de activitate pe 2019 al Regiei.

La prezentarea bilanțului, Țuțuianu a arătat faptul că anul acesta s-a lucrat la foc automat la drumurile din județ, fiind reabilitate 360 de km, un heirupism necesar pentru obiectivul final: reabilitarea fiecărui km de drum județean din tot județul Constanța până la finalul anului viitor.

„În 2016, Regia era în stadiul de faliment. La vremea respectivă, majoritatea au crezut că această Regie nu mai poate fi salvată. Cred că am fost foarte puține persoane care am crezut că această Regie poate să își revină, să poată fi rentabilizată, să aibă profit și, în același timp, să realizăm drumurile județene, drumurile din județ, fără a fi nevoie de contracte cu terți. Mă refer în special aici la prețurile mult mai mari care ar fi fost dacă am fi lucrat cu terți. Putem spune că am ajuns în 2019 să realizăm 360 de km de drum județean – integral! În următoarea perioadă, în cursul lunii decembrie, vom inaugura drumurile realizate anul acesta și vorbim aici de DJ 391A – 26 km, DJ 391 – 52 km, DJ 395 – 6 km, DJ 391 – 16 km, DJ 223 – 11 km, DJ 222 – 11 km și încă 16 km între Pietreni și Peștera. În total: 360 km realizați integral. Nu spun că a fost o muncă ușoară. Au fost nopți nedormite, ore târzii – 20 de ore de muncă pe zi, ca să realizăm acest plan și cred că până la finalul anului viitor realizăm toate drumurile județene! (…) Ne-am dorit ca sud-estul țării să aibă cele mai bune drumuri județene din țară și cred că acest lucru deja se întâmplă. Am implementat cu domnul Lungoci acest master plan. Nu întotdeauna vremea ne-a fost un partener și am putut realiza aceste lucruri, dar cred că suntem pe drumul cel bun. Din datele economice, sperăm că la anul să ieșim și din insolvență și să participăm cu Regia la licitații în țară. (…) Din punct de vedere al sezonului de iarnă, suntem pregătiți 100% cu tot ce înseamnă dotare cu material, utilaje, umană… Deocamdată, temperaturile au fost ridicate, dar am înțeles că nu va fi o iarnă atât de ușoară. Suntem pregătiți și de cod galben, portocaliu, roșu. (…) Ne apropiem de normalitate, anul acesta am achiziționat 10 utilaje multifuncționale pentru a ne ajuta în sezonul rece și, ulterior, la asfaltări. Toate firmele de construcții, de asfaltare, au nevoie de utilaje noi, care au venit zilele acestea”, a spus Țuțuianu.

De partea cealaltă, directorul general al RAJDP, Lucian Lungoci, a arătat faptul că strategia privind drumurile județene prevede includerea, tot de anul viitor, a drumurilor aflate în stadiul de piatră. Reabilitarea și cooptarea acestora în sistemul județean va duce la o rețea de 800 km de drumuri județene.

„Județul Constanța deține o rețea de 680 km de drumuri județene la nivel de asfalt. În 2016, erau într-o stare bună – sunt și acum, 105 km care nu au necesitat intervenții. 105 km vor fi reabilitați anul viitor pe fonduri europene, vorbim de o procedură de licitații în acest moment, precum DJ226 – 52 km, DJ 226A – 15 km, DJ223 – 38 km. (…) Dacă însumăm 360 km lucrați până în acest moment, cu cei 105, alți 105 care urmează să fie reabilitați pe fonduri europene, un total de 570 km din rețeaua de 680, rămân aproximativ 110 – 120 km de reabilitat. Ne apropiem de termenul limită dat de noi în 2016, când, în 2020, vom avea întreaga rețea de 680 km de drumuri județene reabilitată, pe care se va circula în condiții de siguranță. Rețeaua de drumuri județene implică și 100 km care acum sunt la nivel de piatră. Ele nu au fost asfaltate niciodată. Pentru aceste drumuri am întocmit documentațiile tehnice premergătoare lucrărilor: cadastrare, expertiză tehnică, au rămas doar proiectul tehnic și execuția. Aș enumera DJ 393 – 10 km, DJ 392 – 11,2 km, DJ 391 – 2 km și DJ 226B – 15,5 km. Un total de 41,7  km, care în viitorul apropiat – 2020 – 2021 – vor intra în modernizare. Aceste sectoare reprezintă etapa următoare a strategiei elaborate. Noi am avut ca prioritate în acești patru ani refacerea căilor de rulare cu asfalt, aflate într-o stare proastă, urmând ca etapa următoare să fie lărgirea acestei rețele la nivel de asfalt în care să integrăm și aceste drumuri de piatră. Ne ducem la 800 km de drumuri județene”, a spus Lucian Lungoci.

După bilanț, Țuțuianu și Lungoci au vizionat cele 10 utilaje proaspăt achiziționate de Regie care vor fi utilizate atât în această iarnă, cât și în campaniile următoare de asfaltare.

Pentru sezonul rece Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, va acționa cu 210 persoane, precum și 22 de autobasculante cu lamă și sărăriță, 6 autogredere, 6 unimoguri, 12 încărcătoare frontale, 2 buldozere, 2 șenilate, 6 freze de zăpadă și un buldoexcavator. De asemenea, regia va mai avea pregătite și 10 autoutilitare 4×4, pentru intervenții rapide.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *