RAJA Constanța: Se OPREȘTE apa pe mai multe străzi din localitatea Kogălniceanu

Echipele RAJA S.A. vor sista furnizarea apei potabile miercuri – 23 februarie 2022, în vederea executării lucrărilor de deviere a conductei de alimentare cu apă existente, de pe strada Unirii din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Astfel, în intervalul orar 07.00 – 20.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Dorobanți, Daciei, Transilvaniei, Victoriei, Griviței, Tudor Vladimirescu, Libertății, Primăverii, Speranței, Viitorului, Ogorului, Mircea cel Bătrân, precum și cei de pe străzile adiacente, din localitatea Mihail Kogălniceanu.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL7 – Rețele de apă și canalizare Lumina, Corbu și Mihail Kogălniceanu, în valoare totală de aproximativ 24 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au subliniat reprezentanții Regiei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *