Rafila (Sănătate) vine la Constanța ca să vadă de ce Chițac NU redeschide Spitalul de Boli Infecțioase. „Mi se pare CIUDAT că NU și-a reluat activitatea! INADMISIBIL!”

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat astăzi, 7 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că săptămâna viitoare va efectua o vizită la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Rafila a declarat că este inadmisibil ca spitalele afectate de incendii, în cursul anului trecut, să fie, încă, nefuncționale. Ministrul s-a referit la unitățile sanitare din Constanța și Piatra Neamț.

„Mi se pare ciudat că aceste spitale, afectate de incendii, nu și-au reluat activitatea. Voi merge la Constanța săptămâna viitoare, la Spitalul de Boli Infecțioase unde a avut loc tragicul incendiu pentru a vedea de ce, încă, nu poate fi redeschis, în contextul în care cazurile COVID-19 sunt, din nou, în creștere”, a spus ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății susține vă valul cinci pandemic o să fie unul dificil. El face apel la unitate și îi îndeamnă pe români să renunțe la polemici.

Săptămâna viitoare o să merg la Constanța, la spitalul incendia. Trebuie să redăm o capacitate astfel încât să redăm capacitatea. Mi se pae ciudat că și la Constanța și la Matei Balș activitatea a fost blocată. Aici la spitalul de Copii Grigoe Alexandrescu cred că am putea să dăm startul reconstucției. Ce a lipsit în ultimii doi ani a fost încrederea: în autorități, în specialiști… E momentul să încetăm cu polemicile și să fim solidari și să trecem peste. Va fi dificil acest val pandemic”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat vineri, că tulpina Omiron a început să se transmită „sporadic” comunitar în România.

„Începe sa fie transmitere comunitare, este sporadică, este posibil să asistăm la o transmitere comunitară susținută în viitor”, a declarat Alexandru Rafila. „Dacă un bolnav îmbolnăvește mai mult de o persoană, cazurile cresc”, a mai spus Rafila.

Autoritățile au emis vineri, 7 ianuarie 2022, un nou bilanț privitor la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.922 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 31 decese.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 7 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 5.922 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 31 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, au transmis autoritățile.

Cu o zi în urmă, joi, 6 ianuarie, au fost înregistrate 6.018 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și 44 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 400 de bolnavi infectați cu Covid.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *