Rafila (Sănătate), TULBURAT de un raport: Spitale din 1890, cu instalaţii electrice nerevizuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că a primit recent un raport din care reiese că în România există spitale cu instalaţii electrice nerevizuite, care sunt construite între anii 1890-1950.

Se face în permanenţă o evaluare a secţiilor de terapie intensivă. Chiar am un raport foarte recent, apropo de situaţia instalaţiilor electrice care deservesc aceste secţii de terapie intensivă. Am fost şi eu tulburat citind acest raport – probabil o să vă punem la dispoziţie informaţii: există spitale care au instalaţii electrice nerevizuite, care sunt construite în intervalul 1890-1950. Oricât nu mă pricep eu la chestiunea cu instalaţiile electrice, cred că oricine îşi dă seama că astfel de spitale au probleme foarte serioase în ceea priveşte siguranţa pacienţilor”, a arătat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că ministerul nu poate renunţa la aceste spitale, dar a făcut apel inclusiv la autorităţile locale pentru a fi remediate problemele existente.

Singurul lucru pe care putem să îl facem – şi am făcut apel şi în scris către toate direcţiile de sănătate publică şi, implicit, spitale: să vadă exact cum putem ajuta şi cum pot ajuta şi autorităţile locale, astfel încât să asigurăm o cât mai bună siguranţă a pacienţilor din punct de vedere al siguranţei la incendiu, legat de instalaţiile electrice, legat de instalaţiile de oxigen. Ştiţi bine că, în perioada de vârf, consumul de oxigen a crescut incredibil de mult în România”, a spus el.

Rafila a menţionat că, în prezent, 555 de paturi ATI sunt ocupate cu pacienţi COVID, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 30% a paturilor alocate persoanelor infectate cu noul coronavirus.

Dar acesta nu e un lucru care să ne liniştească, pentru că, în mod evident, odată cu creşterea numărului de cazuri anticipăm şi o creştere a numărului de internări în aceste secţii. Sunt doar câteva săptămâni pe care le avem la dispoziţie. Facem tot ce putem să facem în acest interval de timp, încât să fim pregătiţi şi cu partea ambulatorie”, a subliniat el.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.