Rafila: „Imunitatea dată de vaccinul COVID durează cel puțin un an de zile. Până în septembrie, 5 milioane de români ar putea fi vaccinați”

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat duminică faptul că persoanele care se vaccinează anti-COVID vor avea imunitate cel puțin un an de zile.

Nu știm încă pentru cât timp vom fi imuni dar studiile au arătat că nivelul de anticorpi după vaccinare este menținut înalt și constant. Probabil că cel mai puțin, vom fi imuni în jur de un an de zile. Dar e posibil că acest interval, pe măsură ce acumulăm experiență, să fie mai mare. (…) La vaccinul HPV a fost aceeași discuție și imunitatea durează 10 ani. Să dea Dumnezeu să fie la fel și la coronavirus”, a spus Rafila.

Deputatul PSD a adăugat că 5 milioane de români ar putea fi vaccinați anti-COVID până la toamnă.

La sfârșitul lunii septembrie am putea avea 5 milioane de persoane vaccinate, din categoriile de risc, personalul medical și angajații din serviciile esențiale”, a mai declarat Alexandru Rafila, care a mai spus că România ar trebui să găsească o modalitate de informare rapidă a persoanelor din mediul rural, acolo unde informația despre vaccinul anti-COVID ajunge mai greu.

Până în prezent au fost vaccinate în România împotriva COVID-19 un număr de 13.596 de persoane. În total, dintre cei peste 13.596 de imunizaţi, 37 au avut reacţii adverse, comune şi minore, dintre care: 7 – reacţii locale cu durere la locul injectării şi 30 – reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.