Rafila, aviz POZITIV pentru funcția de ministru al Sănătății. „Certificatul verde NU este un instrument opresiv!”

Candidatul propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, la audierile din Parlament, că certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, însă trebuie introdus n momentul oportun, pentru a nu fii văzut ca un instrument opresiv. „Dacă vreţi să avem sărbători fericite, trebuie să ne protejăm vârstnicii din familie”, a transmis Rafila.

Certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, dar trebuie introdus într-un moment oportun”, a afirmat, miercuri, Alexandru Rafila, explicând că nu este împotriva introducerii certificatului în anumite domenii de activitate. Rafila a făcut apel la vaccinare: „Dacă vreţi să avem sărbători fericite, trebuie să ne protejăm vârstnicii din familie, să-i vaccinăm şi să avem sărbători liniştite”.

Candidatul pentru funcţia de ministru a precizat că, în lipsa vaccinării, ar fi existat mult mai multe decese şi mult mai multe persoane cu sechele post-COVID, cu mult mai multe decât cele care au avut reacţii adverse considerate severe. Rafila a explicat că România va avea o provocare consistentă să asigure recuerarea pentru pacienţii cu grave sechele post-COVID. Candidatul propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, întrebat dacă ia în calcul demiterea lui Raed Arafat, că acesta şi-a făcut foarte bine treaba la DSU, fiind un foarte bun profesionist. Cu toate acestea, Rafila afirmă că va avea o discuţie la nivelul Guvernului, astfel încât Ministerul Sănătăţii să aibă un rol activ în gestionarea pandemiei şi să nu mai fie coordonate toate activităţile de către CNSU.

DSU şi-a făcut foarte bine treaba în România şi domnul doctor Arafat este un foarte bun profesionist (…) dar politica de sănătate şi sănătate publică o face Ministerul Sănătăţii. Măsurile de sănătate publică trebuie luate de Ministerul Sănătăţii. Nu se poate ca aceste măsuri cu impact pe sănătatea publică să fie aprobate de o altă structură, ia MS să răspundă…”, a afirmat, miercuri, Alexandru Rafila, întrebat dacă ian calcul demiterea lui Raed Arafat.

Rafila afirmă că va discuta la nivelul Guvernului, despre rolul Ministerului Sănătăţii în gestionarea pandemiei, în relaţie cu CNSU.

Voi avea o discuţie la nivelul Guvernului, încât acest mecanism să fie schimbat, iar MS să aibă toate pârghiile la dispoziţie, inclusiv date despre situaţia din timp real. Nu putem să lucrăm ca o anexă a unei supra-structuri”, a mai afirmat Rafila.

Alexandru Rafila, propus ministru al Sănătății, a declarat miercuri în timpul audierii că prioritatea mandatului său este „controlul pandemiei”.

Sunt multe lucruri pe care aș putea să le spun, 45 de minute e un termen relativ scurt, aștept întrebări. Prioritatea mandatului este controlul pandemiei, drumul spre normalitate și dezvoltarea unui sistem de sănătate care să fie accesibil populației. Totdeauna voi spune că aceste realizări dacă vor fi încunutate de succes vor fi meritul tuturor oamenilor din Sănătate care sprijină acest lucru”, a afirmat Rafila, la începutul audierii.

Lipsa asistenței medicale în ambulatoriu a fost blamată de Alexandru Rafila, acuzând că a crescut mortalitatea, aglomerând spitale și blocând accesul la serviciile de sănătate vitale. El vede o „oportunitate majoră” în PNRR, sperând că va fi demarată construcția unor spitale și renovarea altora.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *