Spread the love

În ultimele luni, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța a întreprins controale la imobilele din fondul locativ de stat cu destinația de locuință, pe care le are în administrare, anunță, marți, Regia. În urma verificărilor, s-a constatat că în aproximativ 30 de situații locatarii nu au respectat prevederile contractuale.

CITEȘTE ȘI:

Potrivit obligațiilor contractuale, chiriașii pot modifica sau pot aduce îmbunătățiri imobilelor numai cu acordul scris și în condițiile stabilite de RAEDPP. Nerespectând această clauză, o parte din chiriașii Regiei au realizat intervenții asupra elementelor de rezistență ale clădirilor, compartimentării interioare, cât și la fațade, fără a avea acordul RAEDPP Constanța.

„Au existat cazuri în care, prin modificarea golurilor de geam, chiriașii au intervenit la fațada imobilului. În alte situații au înlăturat elemente de rezistență, fapt ce poate periclita integritatea structurală a clădirii. Totodată, am remarcat că unii din ei au construit extinderi și anexe fără a avea acordul nostru și fără o autorizație de construcție”, a precizat directorul general al RAEDPP, Florin Gheorghe.

Un alt fapt sesizat în urma controalelor demarate de RAEDPP a fost întreținerea defectuoasă a unor spații de locuit, când beneficiari ai contractelor de închiriere au pricinuit însemnate stricăciuni.

Potrivit Regiei, după caz, o parte din persoanele vizate au fost anunțate că li se vor rezilia contractele, iar RAEDPP Constanța va proceda la întocmirea documentațiilor în vederea formulării de acțiuni în instanțele de judecată, având ca obiect evacuarea din imobile, celorlalte aducându-li-se la cunoștință că, pentru a se prelungi contractele de închiriere, trebuie să aducă spațiile în condiții bune de exploatare.

„Precizăm faptul că RAEDPP are dreptul să verifice modul în care locatarii respectă obligațiile asumate prin contract cu privire la folosirea și întreținerea locuințelor, chiriașii având obligația de a permite accesul reprezentanților Regiei pentru a efectua verificări”, au adăugat reprezentanții RAEDPP.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *