Spread the love

Mai multe clădiri din Constanța aflate în proprietatea municipalității au intrat în prezent în reparații capitale, prin Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP). Mai precis, este vorba despre cinci imobile, aflate în zona centrală și zona peninsulară a orașului, care se află deja în proces de reabilitare, atât la interior cât și la exterior. Totodată, potrivit RAEDPP, pentru alte 16 clădiri a fost efectuată expertiza tehnică în vederea începerii lucrărilor.

„Am acordat RAEDPP sume consistente pentru reabilitarea unor imobile aflate în proprietatea municipiului, în special cele din zona centrală”, a precizat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

CITEȘTE ȘI:

Potrivit RAEDPP, clădirile care sunt locuite în prezent de chiriași vor beneficia de lucrări exterioare, iar celelalte vor fi reparate și la interior, spun cei de la Primărie. După finalizarea reparațiilor, imobilele care nu sunt locuite vor fi scoase la licitație pentru a fi închiriate de agenți economici, iar banii rezultați vor putea fi folosiți la reabilitarea altor clădiri aflate în administrarea municipalității.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *